Serena Williams, probleme cu organizatorii unui turneu după ce a vrut să facă poze cu Tiger Woods

Publicat: 02 03. 2013, 12:35
Actualizat: 05 03. 2013, 12:08

Jucătoarea de tenis Serena Williams a avut probleme cu organizatorii unui turneu de golf, după ce a încercat, vineri, să-i facă poze lui Tiger Woods la Palm Beach Gardens (Florida), informează AFP.

Numărul 1 mondial a povestit pe Twitter acest incident, subliniind că va trebui să învețe mai mult din regulile golfului.

„Am venit la turneu să-l văd jucând pe Tiger Woods și mi-au spus că este interzis să fac poze. Oamenii de securitate au urlat la mine”, a spus sportiva americanp, care totuși a postat o fotografie cu Woods de pe parcurs.

„Trebuie să învăț despre golf, nu credeam că știu atât de puține”, a explicat Serena Williams, câștigătoare a 15 turnee de Grand Slam.

„În apărarea mea pot spune că oamenii mereu fotografiază jucători de tenis”, a adăugat Serena, care locuiește la Palm Beach Gardens, unde se dispută până duminică acest turneu de golf.