Potrivit relatărilor, Serena nu era acasă, dar reprezentantul USADA a refuzat să plece până când aceasta se întorcea acasă pentru a se supune controlului, transmite
ProSport. Williams s-a opus testelor și l-ar fi sunat pe președintele WTA, Steve Simon, pentru a-i transmite că nu i se pare corect să fie o țintă permanentă a acestor teste.
În cariera de 23 de ani a Serenei, marea campioană nu a fost niciodată depistată pozitiv, iar reprezentanții ei au acuzat comportamentul celor trimiși.
Deținătoare a trei titluri la All England Club, Serena Williams se pregătește de Wimbledon, unde este cap de serie 25. În vârstă de 36 de ani, Serena Williams ocupă în prezent locul 183, în condițiile în care a devenit mamă în septembrie și a participat la doar trei turnee în ultimele 12 luni.