Simona, decorată de Iohannis: Când spui Halep, spui România și când spui România, spui Halep / Românca: Este mai greu decât finala de la Wimbledon
„Avem în fața noastră o mare campioană, care a oferit românilor nu doar momente de bucurie, ci și un exemplu de neprețuit. Dragă Simona Halep, Vă confer astăzi cea mai înaltă distincție a statului român ca recunoaștere și prețuire profundă pentru câștigarea prestigiosului trofeu de la Wimbledon, precum și pentru parcursul profesional de excepție de până acum. (…) Vă doresc să aveți parte de succes în tot ceea ce v-ați propus să faceți și să rămâneți la fel de atașată și fidelă valorilor în care credeți și pe care le promovați constant. De azi înainte, când spui Halep, spui România și când spui România, spui Halep!”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei de decorare a sportivei.
Șeful statului a felicitat-o pe Simona Halep pentru victoria de la Wimbledon.
„Ați scris o pagină importantă din istoria tenisului românesc, în doar 55 de minute, la Wimbledon. Datorită talentului, pasiunii, determinării, perseverenței și a pregătirii constante, ați reușit să deveniți prima jucătoare de tenis din România care deține acest titlu. Vă felicit din toată inima! A fost mai mult decât un meci, a fost o lecție de concentrare, de forță fizică și psihică, de uriașă ambiție. Ne-ați demonstrat tuturor că prin efort constant și pasiune se pot obține performanțe deosebite pe scena mondială a sportului. Vă mulțumesc, în numele românilor, pentru modul în care promovați țara noastră și sportul românesc!”, i-a transmis Klaus Iohannis Simonei Halep.
Președintele României și-a exprimat regretul față de copiii talentați care nu pot practica un sport din cauza situației financiare.
„Performanța deosebită la care ați ajuns, trebuie să recunoaștem, vă aparține în totalitate, dumneavoastră și familiei dumneavoastră. Este păcat, și o spun cu mare regret, că astfel de talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea autorităților statului. Cel mai elocvent exemplu este că ați câștigat un turneu disputat pe un teren cu iarbă, fără ca noi, în România, să avem măcar așa ceva. Mulți copii talentați renunță sau nu pot face performanță pentru că fie le lipsește sprijinul financiar, fie nu au condiții să se antreneze. Toate aceste lipsuri îi determină pe cei mai mulți să renunțe. Când ei se pierd, pierdem noi toți, pierde România. Exemplul pe care îl oferiți trebuie să impulsioneze autoritățile să gândească o strategie pentru a putea susține sportul românesc”, a subliniat Iohannis.
Halep, la ceremonia sa de decorare: Este mai greu decât finala de la Wimbledon
Simona Halep s-a emoționat la ceremonia sa de decorare de la Palatul Cotroceni. Sportiva a afirmat că este mai greu decât finala de la Wimbledon și că este mândră că este româncă.
„Sunt mândră că sunt româncă și sper să merg cu fruntea sus peste tot și câștig cât mai multe trofee ca să fiu o inspirație pentru toți copilașii și sper să aibă ocazia și condiții cât mai bune că să avem cât mai mulți campioni în viitor. Vă mulțumesc din nou și sunt destul de emoționată, este mai greu decât finala de la Wimbledon. mulțumesc frumos”, a declarat Simona Halep, la ceremonia sa de decorare, care a avut loc la Palatul Victoria.
Sportiva le-a mulțumit părinților, antrenorilor, președintelui Klaus Iohannis, dar și tuturor românilor pentru susținere.
„Domnule președinte, vă mulțumesc foarte mult pentru cea mai înaltă distincție a României este o mare onoare pentru mine, o recunoaștere și o prețuire față de munca mea. Vă mulțumesc foarte mult din nou. Sper prin aceste rezultate să inspir pe toți copiii să le transmit dorința și plăcerea de a practica acest sport care te ajută să te dezvolți nu numai în cariera sportivă ci și în cea personală. Bineînțeles vreau să le mulțumesc părinților, familiei că au fost alături de mine de fiecare dată, antrenorilor mei de când am început tenisul, sunt destul de mulți, dar vreau să le mulțumesc pentru că au construit această casă, cum îi spun eu, carierei mele, fiecare cărămidă a fost foarte importantă, de aceea am ajuns la acest nivel, cel mai înalt nivel în tenis. Echipei mele de acum, domnului Daniel Dobre, Teo Cercel, bineînțeles și lui Daraen Cahill care este parte a succesului meu de până acum, mulțumesc că sunteți înțelegători cu mine și îmi sunteți alături de fiecare dată. Românilor de pretutindeni care mă susțin indiferent și necondiționat atunci când joc în orice țară, dar cel mai mult le mulțumesc pentru energia pozitivă pe care o primesc atunci când în țară”, a adăugat Halep.
Simona Halep este decorată de Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni
Ceremonia de decorare a Simonei Halep a început, luni, la Palatul Cotroceni. Sportiva primește Ordinul „Steaua României”, în grad de Cavaler. Președintele Klaus Iohannis o felicită, la ora transmiterii acestei știri, pe Simona Halep, pentru performanța de care a dat dovadă.
Ceremonia a început la ora 12:00.
Avem în fața noastră o mare campioană care a oferit românilor nu doar momente de bucurie, ci și un exemplu de prețuit. Vă felicit din toată inima”, a declarat Klaus Iohannis, la începutul ceremoniei, după intonarea imnului național.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 26 iulie, decretul prin care a decorat-o pe Simona Halep cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Știrea inițială
Președintele României, Klaus Iohannis o va decora, în cursul zilei de marți, pe tenismena Simona Halep cu Ordinul Național Steaua României, în grad de cavaler, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni, după ce sportiva a câștigat turneul de la Wimbledon.
După ce Simona Halep s-a impus în fața Serenei Williams, în finala de la Wimbledon, cu scorul de 6-2, 6-2, președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, printr-un comunicat de presă, că o va decora pe sportiva din Constanța.
„În semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru câștigarea trofeului de tenis de la Wimbledon, pentru rezultatele sportive excepționale obținute de-a lungul carierei, pentru desăvârșirea poziției în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum și pentru talentul, dăruirea, devotamentul și profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internațional și popularizării acestuia în rândul tinerilor, fiind un simbol al tinerei generații de sportivi, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler sportivei Simona Halep”, a fost mesajul Administrației Prezidențiale.
Imediat după ce a coborât din avion, Simona Halep a declarat presei că: „Am primit un mesaj, chiar acum când am aterizat, în legătură cu domnul președinte Klaus Iohannis. Îi mulțumesc foarte mult, sunt onorată, este un lucru deosebit și abia aștept să se întâmple”, a declarat Halep, la 15 iulie, la sosirea în țară.