Simona Halep: A fost un an incredibil pentru mine, mă simt extraordinar
Jucătoarea Simona Halep a declarat, duminică, după ce a câștigat, la Moscova, al cincilea său titlu WTA, că 2013 a fost un an incredibil pentru ea și că este foarte mulțumită de felul în care joacă în prezent, dar a subliniat că mai are lucruri de îmbunătățit, informează wtatennis.com.
„A fost frumos. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Poate că Sam era obosită, pentru că a câștigat la Osaka, săptămâna trecută, iar eu după Asia am avut aproximativ zece zile pauză, din cauza unei accidentări la umăr. Însă m-am recuperat bine, iar acum mă simt bine, iar prestația mea a fost foarte bună în această săptămână. Poate am fost puțin mai odihnită astăzi. Am jucat mai agresiv în acest an, lovind mingea foarte puternic, și m-am concentrat mult mai bine pe fiecare punct. Mai am lucruri de îmbunătățit, dar voi lucra la acestea în pauza competițională. Sunt foarte mulțumită de felul în care joc acum. A fost un an incredibil pentru mine. Am câștigat cinci titluri. Mă simt extraordinar”, a spus Halep, care este devansată în topul jucătoarelor cu cele mai multe trofee câștigate în acest an doar de liderul mondial Serena Williams (10 titluri).
Întrebată despre faptul că jucătoarele române sunt în prezent mai bine cotate decât jucătorii din România, Halep a răspuns: „Da, avem multe fete în Top 100. Nu știu de ce. Pur și simplu suntem niște luptătoare, ne place să muncim mult și participăm la mai multe turnee decât băieții. Nu pot să spun de ce nu avem băieți – la juniori ei joacă bine, însă în circuitul ATP nu prea. Însă sper că situația se va îmbunătăți”.
Potrivit wtatennis.com, după victoria de duminică, Simona Halep a urcat pe locul doi în topul româncelor cu cele mai multe titluri WTA, singura care o devansează fiind Virginia Ruzici, cu 12 trofee.
Adversara Simonei Halep în finala de la Moscova, Samantha Stosur, a declarat că românca a jucat foarte bine pe toată durata meciului. „Au fost două săptămâni foarte bune. Bineînțeles, întotdeauna e loc de mai bine, dar astăzi nu a fost să fie și am multe motive ca să fiu fericită. A fost un mod minunat de a încheia anul și acum, la turneul de la Sofia, poate veni altă șansă de a juca acolo cu Simona. Evident, moralul meu este foarte bun”, a spus Stosur.
Jucătoarea Simona Halep, locul 18 WTA, a câștigat turneul Premier de la Moscova, dotat cu premii în valoare totală de 795.707 dolari, după ce a trecut în finală de sportiva australiană Samantha Stosur, locul 19 mondial și cap de serie numărul 7, reușind astfel un al cincilea titlu în acest an.
Halep a trecut de Stosur, scor 7-6 (7/1), 6-2, după o oră și 41 de minute de joc.
Simona Halep a mai câștigat în 2013 turneele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta și New Haven.