Prima pagină » Sport » Simona Halep a strâns o adevărată avere din tenis

Simona Halep a strâns o adevărată avere din tenis

Simona Halep a strâns o adevărată avere din tenis
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, asigurându-și un premiu consistent, de 805.000 de dolari, cu care va depăși zece milioane de dolari câștigați în carieră.

Potrivit statististicii prezentate de site-ul oficial al WTA, Halep avea înaintea Grand Slam-ului american câștiguri totale brute de 9,33 milioane de dolari, iar cu premiul de la US Open va ajunge la peste 10,1 milioane de dolari.

Din această sumă, 3,5 milioane de dolari reprezintă sumele obținute în acest an. Jucătoarea română a încasat, anul trecut, cel mai mare premiu, după finala de la Roland Garros, aproape 1,1 milioane de dolari. Acest record personal poate fi depășit de Simona Halep dacă va câștiga, joi, meciul cu Flavia Pennetta din semifinalele US Open.

La Grand Slam-ul american se acordă cele mai mari premii din istoria tenisului. Finalista competiției va primi 1,6 milioane de dolari, iar câștigătoarea 3,3 milioane de dolari și, posibil, un bonus în funcție de rezultatele din turneele pre-US Open.

 

 

Toate sumele sunt brute.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA și cap de serie numărul 20, în sferturile de finală ale turneului.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni, joi, pe italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA și cap de serie numărul 26, care a eliminat-o în sferturi pe Petra Kvitova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 5, scor 4-6, 6-4, 6-2.

În cealaltă semifinală se vor întâlni americanca Serena Williams, locul 1 WTA, și italianca Roberta Vinci, locul 43 WTA.