Simona Halep a transmis astăzi primul MESAJ pe Facebook după finala de la Singapore: „Aș fi vrut să vă povestesc mai multe, dar…”
”Am terminat un turneu foarte important pentru mine. Aș fi vrut să vă povestesc mai multe, dar am avut nevoie să mă concentrez 100% pe ceea ce aveam de făcut. A fost un turneu care merita toată atenția mea. La Singapore am trăit o săptămână de vis. După o perioadă extrem de dificilă, am reușit să mă regăsesc pe teren, mi-am regăsit spiritul de luptă, liniștea și încrederea în joc.
În 2013, am terminat anul cu o victorie. Anul acesta nu am reușit, dar am pierdut în fața numărului 1 mondial, așa că nu sunt tristă, ci foarte bucuroasă pentru rezultatul făcut. A fost un an greu, însă știu că anul viitor va fi și mai greu. Îmi voi lua o vacanță strict pentru odihnă și voi reveni cu multă încredere la pregătirea pentru noul an. Vă mulțumesc foarte mult pentru susținere, pentru comentarii și pentru mesaje. Am simțit din plin susținerea voastră, atât pe teren cât și pe Facebook – și sunt sigură că fiecare dintre voi a participat la rezultatele mele. Pentru asta vă mulțumesc și vă doresc numai lucruri bune!”, a scris Halep pe Facebook.
Tenismena româncă, locul 3 WTA, a postat și un colaj din fotografii realizate la Turneul Campioanelor de la Singapore.