Simona Halep: Abia aștept să joc din nou la dublu mixt cu Horia Tecău
„Abia aștept să joc, chiar am vorbit cu el Horia Tecău după meci, a zis că abia așteaptă și el să jucăm, am prins drag de acest dublu mixt și sper să câștigăm cât mai mult, dar va fi un meci greu”, a afirmat Halep.
Duminică, pe terenul 17 de la US Open, Simona Halep și Horia Tecău vor întâlni perechea Julia Goerges/Nenad Zimonjic (Germania/Serbia), favorită numărul 8, în optimi la dublu mixt.
În primul tur la dublu mixt, Simona Halep și Horia Tecău au învins, cu scorul de 6-1, 6-2, în 46 de minute, cuplul spaniol Arantxa Parra Santonja/David Marrero.