Prima pagină » Sport » Simona Halep dă vina pe organizatori pentru eliminarea de la Roland Garros: Nu e normal așa ceva

Simona Halep dă vina pe organizatori pentru eliminarea de la Roland Garros: Nu e normal așa ceva

Simona Halep dă vina pe organizatori pentru eliminarea de la Roland Garros: Nu e normal așa ceva
Simona Halep dă vina pe organizatori pentru eliminarea de la Roland Garros

Simona Halep a declarat, la conferință de presă după meciul pierdut, scor 6-7, 3-6, cu Samantha Stosur în optimile de finală de la French Open, că nu i s-a părut normal ca partida să se dispute în condiții de ploaie. Meciul a fost întrerupt de două ori, din cauza ploii.

„Nu pot comenta despre condiții. Nu am cuvinte. A fost imposibil de jucat, în opinia mea. Iar să joci meciuri de tenis pe timp de ploaie cred că este cam mult. Dar toată lumea a fost în aceeași situație, iar cine a fost mai puternic a câștigat azi”, a declarat Simona Halep, la finalul meciului cu Samantha Stosur.

Simona Halep îi critică dur pe organizatorii turneului de la Paris, spunând că acestora nu le pasă de jucători, fiind la un pas de o accidentare gravă la spate.

„Nu îmi pasă că am pierdut azi, dar am fost aproape să mă accidentez la spate, iar asta e o problemă mare. Nimănui nu-i pasă de jucători. Ce să mai spun? N-am mai spus nimic. Nu m-am simțit în siguranță pe teren. Mingile erau complet îmbibate cu apă. În acest condiții, e prea greu să joci tenis”, a mai spus numărul 6 mondial.

Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la Openul Franței, după ce, anul trecut, a părăsit competiția în turul secund, fiind învinsă de Mirjana Lucic Baroni.