Simona Halep, declarații ciudate după un meci câștigat cu 6-0, 6-2: „A fost dificil”
Partida dintre cele două sportive a durat doar o oră și un minut, Simona nelăsându-i nicio șansă adversarei din 30 de ani. În ciuda rezultatului, Simona susține că, pe final, a fost puțin nervoasă.
„A fost un meci dificil, la fel cum sunt toate partidele din primul tur. M-am descurcat bine și mi-am făcut jocul astăzi. Am avut destul timp să fac lucrurile așa cum mi-am dorit. Câteodată, chiar dacă ai multă experiență, poți deveni nervoasă în anumite momente, așa cum am pățit eu la final. Îmi acord mai puțin de nota nouă azi.
Fiecare meci e important pentru mine, mai ales unul care se dispută la un Grand Slam. În momentul în care începi turneul, ai emoții, din cauza dorinței foarte mari de a avea rezultate. Mi-am dorit doar să lovesc bine mingea și să elimin emoțiile.
Lucrez cu Darren la toate capitolele. Trebuie să fiu mai bună în orice aspect al jocului. Avem deja câteva săptămâni în Statele Unite în care am muncit mult. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din echipa mea. Din momentul în care am văzut tragerea la sorți, Darren și-a folosit slice-ul și m-a antrenat foarte bine. Știam ce mă așteaptă și nu am avut probleme”, a spus Halep, imediat după meci.
Aceasta a fost a cincea victorie pe care Simona Halep a obținut-o în fața jucătoarei belgiene, din tot atâtea meciuri disputate. În runda următoare, Simona Halep o va întâlni pe Lucie Safavora. Pentru calificarea în turul doi, Simona va încasa un cec în valoare de 77,188 de dolari și 70 de puncte WTA.