Prima pagină » Sport » Simona Halep, despre antrenorul său: ”Nu îmi place să fac acest lucru în timpul meciurilor”

Simona Halep, despre antrenorul său: ”Nu îmi place să fac acest lucru în timpul meciurilor”

Simona Halep, despre antrenorul său: ''Nu îmi place să fac acest lucru în timpul meciurilor''
Simona Halep, care a sosit luni în țară după ce a disputat finala Turneului Campioanelor, a explicat că după primul set pierdut la Serena Williams (3-6), nu a dorit să apeleze la sfaturile antrenorului Wim Fisette, pentru că nu îi place să facă acest lucru în timpul unei partide de tenis.

”Nu obișnuiesc acest lucru, nu îmi place. Îmi place să fac ceea ce știu eu pe teren și ceea ce pot în acel moment”, a declarat Halep, nr. 3 mondial WTA la aeroportul Otopeni.

Simona le-a mulțumit celor care au fost alături de ea la Singapore și au încurajat-o pe durata competiției: ”Au fost aproape de mine, am avut familia, prieteni, echipa mea, care au însemnat foarte mult. Au venit chiar și persoane care au fost la Sofia anul trecut, rude. Au fost mulți români și vreau să le mulțumesc tuturor că și-au făcut timp și au venit să mă susțină la fiecare meci. E ceva deosebit să vezi că și la Singapore sunt români care vin să te susțină”.

La Singapore, Halep s-a împăcat bine cu celelalte finaliste, mai puțin Maria Șarapova și Emilie Bouchard, distante față de celelalte jucătoare: ”Șarapova nu prea vorbește cu jucătoare din circuit, nu avem o relație prea apropiată. Am vorbit foarte mult cu Kvitova, Radwanska, Wozniacki, cu toată lumea, în afară de Bouchard și Șarapova. Chiar și cu Serena am vorbit destul de mult. Mă bucur că m-am împrietenit cu Kvitova, este o fată de treabă și chiar știe să ajungă acolo sus, știe să se mențină și știe să și piardă. Nu i-a mers prea bine la turneul acesta, dar e cineva, are 2 Grand Slam-uri căștigate (ambele la Wimbledon — n.r)”, scrie Agerpres.

Dacă vremea va fi bună, Simona Halep nu exclude să accepte o posibilă invitație a jucătorilor steliști pentru derby-ul cu Dinamo: ”Depinde și de vreme, îmi face plăcere să mă uit la fotbal, dar nu sunt un fan înfocat, dacă se va putea, voi merge. Dacă sunt în oraș și mă vor invita, probabil mă voi duce”.

Autor