Simona Halep, după înfrângerea de la Australian Open: Căldura m-a omorât după primul set / Sunt îndurerată, trebuie să recunosc asta
„A fost foarte, foarte cald astăzi și am simțit-o. M-a omorât după primul set, la sfârșitul primului set. Soarele a fost foarte puternic. Nu îmi place prea mult să joc pe această vreme. Nivelul de energie a scăzut puțin. Am simțit asta la picioare. Nu m-am obișnuit în ultimele două săptămâni. Nu a fost chiar atât de cald”.
Simona a recunoscut că a fost foarte dureros să piardă după ce a fost aproape să câștige ambele seturi: „Să pierd în felul acesta doare foarte tare, cu siguranță. Sunt îndurerată, trebuie să recunosc asta”.
În finala competiției, Garbine Muguruza o va înfrunta pe Sofia Kenin, cea care a învins-o pe Ashleigh Barty, cu scorul de 7-6(6), 7-5.