Prima pagină » Sport » Simona Halep, eliminată în optimile turneului de la Shenzen după un meci dramatic

Simona Halep, eliminată în optimile turneului de la Shenzen după un meci dramatic

Simona Halep, eliminată în optimile turneului de la Shenzen după un meci dramatic
Simona Halep (numărul 4 în clasamentul mondial) a fost învinsă, miercuri dimineață, scor 3-6, 6-4, 5-7, de Katerina Siniakova (locul 52 mondial) și a fost eliminată de la turneul de la Shenzen, disputat pe suprafață dură, încă din faza optimilor de finală.

Simona Halep a avut probleme în startul meciului și s-a văzut condusă cu 4-0 de o adversară care a intrat dezinhibată pe teren. Siniakova a jucat agresiv și s-a distanțat pe tabelă grație unei serii neverosimile de 10 puncte consecutive. Sportiva originată din Constanța a reușit imediat rebreak-ul, însă nu a mai putut remonta handicapul și a cedat primul set, cu 6-3.

În setul secund, Simona Halep a revenit de la 1-2 la 3-2, a schimbat tactica, a făcut pasul în fața și a reușit să întoarcă meciul în favoarea sa. Pentru prima oară, Siniakova se enervează și își cheamă antrenorul pentru a-i acorda sfaturi, iar acest lucru se vede și pe tabelă, aceasta preluând conducerea cu 4-3. Halep a gestionat mult mai bine finalul manșei și a câștigat trei game-uri consecutive pentru a-și adjudeca setul cu 6-4.

În decisiv, niciuna dintre jucătoare nu a reușit să câștige pe propriul serviciu, în primele cinci game-uri. Siniakova s-a desprins la 4-2, însă Halep a luat trei game-uri la rând și a întors la 5-4. Jucătoarea din Cehia a condus cu 6-5, iar Halep avea nevoie de break pentru a nu părăsi competiția. Românca a avut trei șanse de break, însă le-a irosit pe toate, iar Siniakova a închis meciul cu 7-5.

Katerina Siniakova va juca în faza următoare împotriva Ninei Stojanovic (Serbia, 142 WTA) sau a tunisienei Ons Jabeur (193 WTA), ambele venite din calificări.