Simona Halep explică de ce turneul de la Roma este unul special pentru ea
This browser does not support the video element.
„Îmi place totul aici, la Roma, mâncarea este extraordinară. Aici am început să joc la alt nivel și am început să urc în clasamentul mondial. Sunt extrem de fericită în acest moment, deoarece am jucat bine la Indian Wells și Miami, la fel cum am făcut-o și la începutul anului. Am pierdut devreme la Madrid, dar sunt bine. Trebuie să muncesc mai mult pentru a rezolva unele probleme”, a spus Halep.
Simona Halep consideră că are nevoie de mai multe meciuri pe zgură pentru a ajunge la cel mai înalt nivel: „Mă simt bine pe toate suprafețele, dar pe zgură nu am făcut o figură frumoasă anul acesta deoarece nu am jucat multe meciuri. Am nevoie de meciuri multe pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Trebuie să muncesc mai mult și să lupt în fiecare partidă. Nu simt nicio presiune. Și anul trecut am fost pe locul doi. E normal să fiu acolo, deoarece am câștigat multe meciuri în acest an. Va trebui să rămân concentrată și să muncesc mult mai mult”.
Simona Halep, cap de serie numărul 2, va evolua direct în turul doi la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, urmând ca în runda secundă să întâlnească învingătoarea din meciul dintre americancele Varvara Lepchenko și Alison Riske.
Halep a jucat de două ori cu Lepchenko, numărul 30 WTA, românca impunându-se de fiecare dată, în 2014 la Australian Open, scor 4-6, 6-0, 6-1, și în acest an la Indian Wells, scor 6-1, 3-6, 6-1.
Cu Alison Riske, locul 45 WTA, Halep nu s-a mai întâlnit până în prezent.