Simona Halep: Finala Australian Open din 2018 îmi dă convingerea că am o șansă să joc bine aici
La conferința de presă premergătoare debutului Simonei Halep la Australian Open, românca a vorbit despre finala din 2018 a turneului de Mare Șlem, când a pierdut în fața lui Caroline Wozniacki, cu scorul de 6-7, 6-3, 4-6: „Este mereu o amintire pozitivă pentru mine. Am spus de multe ori că acea partidă mi-a dat încrederea că într-o zi voi putea câștiga și eu un turneu de Mare Șlem. A fost un meci foarte, foarte bun și ori de câte ori mă gândesc la Australian Open, îmi vine în minte. Îmi dă senzații bune, îmi dă convingerea că am o șansă să joc bine aici”.
„Mă simt bine cu tenisul meu, chiar dacă nu am adunat multe meciuri. Încerc să mă reobișnuiesc cu partidele oficiale pentru că sunt sensibil diferite de antrenamente. Am dat tot ce am putut la Adelaide, dar nu am putut câștiga acel meci pentru că Sabalenka a fost prea puternică în acea zi, iar pentru mine a fost dificil să am ritm. Venind însă aici, având câteva zile în plus pentru a mă obișnui cu terenurile și cu atmosfera, e un lucru pozitiv. Sunt OK și pregătită să iau startul”, a mai spus Halep.
„Trebuie să fiu pregătită pentru fiecare meci pe care îl joc și să nu mă gândesc la rezultat deoarece astfel pun presiune pe mine și nu-mi place acest lucru”, a concluzionat sportiva.
Simona Halep va debuta, marți, la Australian Open, în fața lui Jennifer Brady (49 WTA).