Simona Halep, meci greu în finala de la Dubai. Ce secret ascunde Elena Rybakina, jucătoarea de 20 de ani din Kazahstan
Simona Halep s-a calificat ușor în finala turneului de la Dubai, după ce a învins-o pe americanca Jennifer Brady, scor 6-2, 6-0. În finala de sâmbătă de la Dubai, Simona Halep se lovește, însă, de un zid mult mai tare: va întâlni cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA.
Simona Halep o va întâlni sâmbătă pe Elena Rybakina, aflata pe locul 19 in clasamentul WTA. La prima vedere ar părea o adversară facilă pentru Simona Halep în ultimul act. Dar lucrurile nu stau nici pe departe aşa.
La doar 20 de ani, Elena Rybakina este, cu siguranţă, cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA, scrie Prosport.ro.
Deşi suntem doar în luna februarie, Elena Rybakina a jucat deja nu mai puţin de patru finale în circuitul WTA în 2020. Practic, a ajuns în ultimul act la toate turneele pe care le-a disputat. Cu excepţia Australian Open, care nu este o competiţie organizată de WTA. La Melbourne, jucătoarea din Kazahstan a fost eliminată în turul 3.
Simona Halep nu o intimidează pe Elena Rybakina
Elena Rybakina a vorbit despre finala turneului de la Dubai, pe care o va disputa sâmbăta împotriva Simonei Halep. Jucătoarea din Kazahstan a afirmat că vrea să câștige indiferent ce ar fi acest meci, fiind foarte încrezătoare după rezultatele bune din acest an.
„Vreau să câștig indiferent ce ar fi. Am un an bun, am multă încredere. Stiu că vă fi greu în finală, dar voi intra pe teren cu gândul să dau tot ce am mai bun„, a spus Elena Rybakina potrivit Ziare.com.
Singura întâlnire dintre Simona Halep și Rybakina a avut anul trecut la Wuhan, când Halep s-a retras în primul set. Elena Rybakina are un palmares incredibil în 2020: 19 victorii si 3 infrangeri.