SIMONA HALEP, în finală la Indian Wells, contra Jelenei Jankovici. Una dintre cele mai importante publicații de tennis din lume, Tennis Magazine, a făcut recent un comentariu referitor la comportamentul pe care Simona Halep îl are pe teren, precum și despre fanii săi.
Jurnaliștii americani s-au arătat impresionați de susținerea de care sportiva română o are din tribune.
„Simona Halep este o personă și o jucătoare la locul său, dar are suporteri energici”, au scris jurnaliștii americani.
Simona Halep: „Pot câștiga titlul la Indian Wells, dar mă aștept la un meci greu cu Jankovici”
Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că poate câștiga turneul de la Indian Wells, dar se așteaptă la un meci foarte greu cu sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 21 WTA, în finala competiției, informează site-ul oficial al WTA.
„Este o juătoare dificilă, un adversar greu. Am jucat multe meciuri împotriva ei și fiecare a fost foarte dificil. Știu că trebui să alerg mult, să lovesc mingile cu putere și să fiu agresivă. Trebuie să fiu concentrată la fiecare minge, deoarece ea luptă până la sfârșit. Dar sunt pregătită să joc împotriva ei. Pot câștiga acest titlu, dar mă aștept la un meci foarte greu”, a declarat Halep.
Românca a acces în ultimul act al turneului de la Indian Wells după ce americanca Serena Williams, locul 1 WTA, s-a retras înaintea partidei directe, din semifinale, din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Jankovici, locul 21 WTA și cap de serie numărul 18, s-a calificat în finală, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-1, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 30 WTA și cap de serie numărul 24.
Halep și Jankovici s-a mai întâlnit de patru ori până în prezent, iar românca a câștigat ultimele trei partide, toate meciurile lor disputându-se în trei seturi. Ultima lor întâlnire a avut loc în optimile de finală ale ediției 2014 a Australian Open, când Halep a câștigat cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Tot sportiva din Constanța a câștigat și meciul din sferturile de finală ale turneului de la Roma, din 2013, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, precum și pe cel din turul întâi al turneului de la Bruxelles, din 2012, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3).