Halep a spus că programul va fi destul de încărcat în acea perioadă și a precizat că nu știe dacă poate veni pentru meciul împotriva Canadei.
Înaintea întâlnirii contra Canadei, în calendarul WTA sunt programate turneele de la Miami, din categoria Premier, ce se va disputa în perioada 24 martie – 5 aprilie, Charleston (Premier, 6-12 aprilie) și Katowice (Polonia, 6-12 aprilie), iar după va avea loc turneul de la Stuttgart (Premier, 20-26 aprilie).
„Va fi un meci greu, Canada are o echipă puternică. Suntem deja destul de sus în Fed Cup. Vom încerca să câștigăm pentru țara noastră”, a afirmat Halep.
Simona Halep a declarat că nu știe dacă principala jucătoare a canadiencelor, Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, va juca în meciul cu România. „Nu am de unde să știu programul lui Bouchard. Eu îmi văd de programul meu, sper să fiu aptă și să câștigăm meciul”, a spus Halep.
Întrebată dacă meciul împotriva Canadei va fi mei greu decât ce cu Spania, Halep a afirmat că fiecare întâlnire este dificilă: „Nu se știe. Fiecare meci e diferit. Dacă va veni Bouchard va fi puțin mai greu, dar și cu Spania a fost greu, deoarece Muguruza joacă bine”.
Echipa de Fed Cup a României va întâlni Canada, în deplasare, în play-off-ul pentru Grupa Mondială, conform tragerii la sorți care a avut loc, marți, la Londra.
Meciul va avea loc în perioada 18-19 aprilie.