Simona Halep o poate întâlni pe Serena Williams, chiar în primul tur la Roland Garros
Astfel, fostul lider mondial, aflat acum pe locul 453 WTA, ar putea întâlni un adversar puternic încă din primul tur al competiției din capitala Hexagonului, inclusiv pe Simona Halep.
Odată cu revenirea Serenei în circuitul competițional, s-a creat o dezbatere pe seama faptului că americanca ar merita să fie avantajată și să se numere printre cele 32 de favorite ale turneului, pentru că a lipsit o perioadă lungă din circuit, ca urmare a faptului că a fost însărcinată.
Serena, care va intra pe tabloul principal cu clasamentul înghețat, având dreptul la șase astfel de turnee, a fost susținută, de-a lungul timpului, de cele mai importante jucătoare din circuit, printre care și Halep: „Este normal să aduci pe lume un copil. Este normal să ai un clasament protejat…. Asta lucru merge dincolo de tenis. Oamenii vor decide, deci, unde va fi ea clasată pe tablou, însă după părerea mea, este bine să protejezi clasamentul atunci când o jucătoare dă naștere unui copil”, a spus Simona, când a fost întrebată despre situația rivalei sale.
Însă forul de conducere al tenisului feminin nu a luat în calcul această variantă, astăzi anunțând că lista capilor de serie nu o va include și pe Serena: „Lista capilor de serie va reflecta clasamentul mondial din această săptămână”, susține WTA.
Astfel, lăsată în afara celor 32 de capi de serie de la Roland Garros, Serena poate da peste orice adversar încă din primul tur, inclusiv peste Simona Halep, care va ataca turneul de la Paris din postura de principală favorită.
Marea jucătoare americană a luat o pauză de un an și o lună imediat după al 23-lea titlu de Grand Slam al carierei, cucerit la Australian Open 2017, pentru a-i da naștere fiicei sale, Olimpia. Acum pe locul 453 în ierarhia mondială, cu doar 75 de puncte, sora mai mică a familiei Williams a participat la doar două turnee în 2018, Indian Wells și Miami, și a sărit peste competițiile de la Madrid și Roma pentru a se afla într-o formă cât mai bună la ora startului de la Roland Garros.
Serena a câștigat French Openul în 2002, 2013 și în 2015, fiind competiția de Grand Slam la care a avut cele mai puține victorii.