Prima pagină » Sport » Simona Halep prezintă la Constanța trofeul obținut la Wimbledon. Mii de persoane prezente

Simona Halep prezintă la Constanța trofeul obținut la Wimbledon. Mii de persoane prezente

Simona Halep își prezintă la Constanța trofeul obținut la Wimbledon, prilej de sărbătoare pentru locuitorii orașului, dar și pentru turiștii aflați în aceste zile pe litoral. Mii de persoane sunt prezente.

Festivitățile organizate de autoritățile locale au început la ora 17.00, la Sala Sporturilor din Constanța, prima parte a evenimentului desfășurându-se la bordul unui autobuz etajat.

De sus, de pe platforma superioară, campioana de la Wimbledon și-a prezentat trofeul celor ce s-au strâns pe traseul bulevardul Tomis – strada Termele Romane – bulevardul Regina Elisabeta – Piața Ovidiu.

Pentru a asigura fluența traficului, în intervalul orar 16.00 – 18.00, circulația autovehiculelor a fost restricționată pe bulevardul Tomis, începând cu zona „Capitol”, pe sensul de deplasare spre intersecția cu strada Traian și pe strada Traian până la intersecția cu strada Termele Romane.

În jurul orei 17.30, Simona Halep a urcat pe scena amenajată în Piața Ovidiu, unde a fost aplaudată de miile de persoane venite să o aclame.

Simona Halep a cucerit trofeul de la Wimbledon, sâmbătă, 13 iulie, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2, într-o partidă care a durat doar 55 de minute. Pentru constănțeancă a fost al doilea titlu de Mare Șlem din carieră, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?