Simona HALEP s-a CALIFICAT deja în semifinalele Turneului Campioanelor
Halep a obținut calificarea în semifinalele turneului, programate sâmbătă, după ce în partida Serena Williams – Eugenie Bouchard, care se dispută la ora transmiterii acestei știri, canadianca a câștigat un ghem în fața americancei.
În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare. Dacă va termina prima, atunci Halep va evolua împotriva ocupantei poziției secunde din Grupa Albă, în caz contrar va juca în fața câștigătoarei.
Sportiva din Constanța este a treia româncă participantă la Turneul Campioanelor. Virginia Ruzici a fost prezentă la două ediții ale Turneului Campioanelor, în 1977 și 1978, fiind eliminată în ultimul tur.
Irina Spîrlea obținuse până în prezent cele mai bune rezultate la Turneul Campioanelor, după ce a jucat două semifinale, în 1997 și 1998, din trei participări (în 1996 a fost eliminată în primul tur).
Și Spîrlea, și Ruzici au jucat în sistemul eliminatoriu, pe un tabloul de 16 jucătoare. Actualul format, cu opt jucătoare împărțite în două grupe, a fost adoptat în 2003.
Halep și Iavnovici s-au întâlnit de trei ori până în prezent, în circuitul WTA. În semifinalele turneului „mic” al campioanelor, de la Sofia, din 2013, Halep s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-3, apoi românca a câștigat și meciul din sferturile de finală ale turneului de la Madrid, scor 6-2, 6-2, desfășurat în acest an.
În 2013, în turul al doilea la Doha, Halep a abandonat meciul cu Ivanovici, la scorul de 6-3 pentru adversara ei.
O a patra întâlnire a avut loc în acest an, la București, în Fed Cup. Atunci, Ivanovici a câștigat cu 6-3, 7-6 (3).
La începutul acestei luni, Halep ar fi trebuit să joace cu Ana Ivanovici, în sferturile de finală ale turneului de la Beijing, însă românca s-a retras din competiție din cauza unei accidentări.
Halep, cu două victorii în tot atâtea meciuri, conduce în clasamentul Grupei Roșii, urmată de Ivanovici și Williams, cu câte o victorie, și de Bouchard, care a înregistrat două înfrângeri.
O victorie vineri îi va asigura Simonei Halep un cec de 569.000 de dolari și 690 de puncte WTA, iar o înfrângere 426.000 de dolari și 530 de puncte WTA.
Tot vineri, sunt programate și ultimele partide din Grupa Albă, Maria Șarapova, Rusia, locul 2 WTA – Agnieszka Radwanska, Polonia, locul 6 WTA, de la ora 08.30, meci urmat de Petra Kvitova, Cehia, locul 3 WTA – Carolina Wozniacki, Danemarca, locul 9 WTA.
Wozniacki conduce grupa cu două victorii, fiind urmată de Radwanska și Kvitova, cu câte o victorie și o înfrângere, în timp ce Șarapova este pe ultimul loc.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediție a Turneului Campioanelor, reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari.