Prima pagină » Sport » Simona Halep s-a calificat în finală la Cincinnati. Acolo o va întâlni pe Serena Williams

Simona Halep s-a calificat în finală la Cincinnati. Acolo o va întâlni pe Serena Williams

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 25 WTA, calificându-se în finala turneului de la Cincinnati, fază în care va evolua împotriva americancei Serena Williams, locul 1 WTA.

Halep s-a impus fără probleme într-o oră și opt minute și, în urma acestui rezultat, ea va urca, începând de luni, pe locul 2 WTA. Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiție care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.

Până atunci, Halep va juca, duminică, de la ora 22.00, la Cincinnati, împotriva numărului 1 mondial, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 20 WTA și cap de serie numărul 14.

Scorul partidelor dintre Halep și Serena Williams este de 5-1 în favoarea americancei. Ele s-au întâlnit ultima dată, îm martie, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams a câștigat cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5.

În octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit și în Grupa Roșie a competiției, când Halep a câștigat cu 6-0, 6-2.
Anterior, ele au mai jucat de trei ori și de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câștigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 și s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, și cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari și cu 585 de puncte WTA. Câștigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari și 900 de puncte WTA.

Pentru Halep aceasta este a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câștigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), București (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) și Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele șase în 2013.

Ea a mai disputat șapte finale, Rogers Cup, în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 și Fes (WTA), în 2011 și 2010.

Săptămâna trecută, Halep a ajuns în finala turneului de la Toronto, cu elvețianca Belinda Bencic, meci pe care l-a abandonat la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, din cauza unor probleme medicale.

Sursa video: YouTube/WTA

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?