Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale Wuhan Open
Românca nu a avut probleme în meciul cu Pavliucenkova. Halep a speculat prompt imobilitatea și lipsa de precizie ale adversarei sale. Returul puternic al rusoiacei a fost eficient doar în primul ghem, câștigat pe serviciul româncei de la 40-0. Apoi Halep a luat patru ghemuri la rând, înainte ca Pavlicenkova să-și fructifice prima dată serviciul în acest meci. De la 4-2, Halep nu mai cedat decât un ghem până la finalul partidei. Setul I s-a încheiat cu 6-2 după 33 de minute, al doilea a fost mai scurt, 6-1, în 31 de minute.
„Mă simt foarte bine, este un sentiment extraordinar. Mă bucur că m-am întors aici și că am câștigat. Am intrat bine pe teren și sunt încrezătoare. Am vrut să intru pe teren și să joc cel mai bun tenis al meu. Nu este ușor să joci din postura de principală favorită a turneului”, a spus jucătoarea din Constanța după întâlnirea de marți, din turul doi al competiției.
Acesta a fost al șaselea meci câștigat de Halep în fața Anastasiei Pavlicenkova, din tot atâtea disputate.
În faza următoare, Halep va juca, miercuri, nu înainte de ora 13.30, în premieră, împotriva sportivei britanice Johanna Konta, locul 66 WTA, venită din calificări.
Calificarea în optimi este recompensată la Wuhan cu un premiu de 26.000 de euro și cu 105 puncte WTA.
Anul trecut, Halep a fost eliminată în turul doi la Wuhan.