Prima pagină » Sport » Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Sankt Petersburg. Peste cine va da

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Sankt Petersburg. Peste cine va da

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Sankt Petersburg. Peste cine va da
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câștigat, miercuri, meciul cu sportiva croată Ana Konjuh (39 WTA), scor 6-4, 7-6 (2), și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Sankt Petersburg, Rusia, disputat pe suprafață dură în sală.

Partida a durat o oră și 38 de minute. Halep a reușit 3 ași și a comis 2 duble greșeli, cedând serviciul de trei ori. Românca, în vârstă de 25 de ani, a concretizat 4 dintre cele 12 șanse de break avute.

„Știam că adversara are lovituri puternice, dar am reușit să le contracarez. Sunt bucuroasă că mă aflu la Sankt Petersburg și că sunt aptă din punct de vedere fizic, după Openul Australiei. Voi juca împotriva unei rusoaice în turul următor, va fi un meci dificil, pentru că publicul va fi de partea adversarei, dar eu voi încerca să savurez jocul”, a declarat Halep după meci.

În acest an, Ana Konjuh (19 ani) a reușit o finală la Auckland, în Noua Zeelandă, pierdută împotriva americancei Lauren Davis, și a fost eliminată în turul doi al Openului Australiei.

Pentru accederea în faza sferturilor de finală, Simona și-a asigurat 100 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 20.350 de dolari. Halep participă pentru prima dată la Sankt Petersburg.

În runda următoare, principala favorită a competiției va juca împotriva învingătoarei din partida Natalia Vikhlyantseva (Rusia, 115 WTA), wild card – Daria Kasatkina (Rusia, 27 WTA), favorită 8.

Marți, Irina Begu (28 WTA) și Monica Niculescu (35 WTA) au părăsit competiția din Rusia, dotată cu premii totale în valoare de 776.000 de dolari, încă din primul tur.