Prima pagină » Sport » Simona Halep s-a retras din echipa de Fed Cup a României și ratează meciul cu Italia

Simona Halep s-a retras din echipa de Fed Cup a României și ratează meciul cu Italia

Simona Halep s-a retras din echipa de Fed Cup a României și ratează meciul cu Italia
FOTO: Facebook.com/Simona Halep

În urma problemelor medicale, Simona Halep s-a retras din echipa de Fed Cup a României și va rata, astfel, meciul contra Italiei, în play-off-ul „Billie Jean King Cup”, noul nume sub care se va desfăşura FED Cup, în perioada 16-17 aprilie, la Cluj-Napoca, a anunţat, vineri, Federaţia Română de Tenis (FRT) pe site-ul său oficial.

„Din păcate, Simona Halep nu mai poate juca pentru România în întâlnirea cu Italia, nerefăcându-se la timp după accidentarea la umăr. Simona nu s-a putut antrena deloc în ultima perioadă, aşa că nu putea veni la echipă nepregătită”, precizează FRT.

În locul numărului trei mondial, căpitanul Monica Niculescu a convocat-o pe Elena Gabriela Ruse ((23 ani, 166 WTA). Din lot mai fac parte Patricia Maria Ţig (63 WTA), Irina Bara (132 WTA), Mihaela Buzărnescu (136 WTA) şi Monica Niculescu (174 WTA la simplu şi 55 WTA la dublu).

Simona Halep anunțase, la mijlocul lunii trecute, că revine în echipa de Fed Cup a României, pentru a se pregăti mai bine pentru Jocurile Olimpice.

O să încep cu partea în care am declarat anul trecut în decembrie că nu o să joc FED Cup, că am turneu săptămână de săptămână și aș fi vrut să fiu cât se poate de fresh la Jocurile Olimpice. Dar, nejucând luna aceasta deloc, am avut timp să mă odihnesc, să mă recuperez și vreau să spun că o să joc FED Cup. Mereu am jucat cu sufletul, accidentată, neaccidentată, am jucat. Mă bucur că am șansa să joc din nou, sunt foarte bine să merg acolo și să câștig niște puncte pentru România”, declara, atunci, Simona Halep la Digi 24.

Monica Niculescu, în premiră căpitan-jucător al României, după retragerea lui Florin Segărceanu

La acest meci, căpitan-jucător al României va fi în premieră Monica Niculescu, ea fiind instalată în funcţie după demisia lui Florin Segărceanu, relatează Agerpres.

Din echipa Italiei vor face parte Martina Trevisan (27 ani, 99 WTA), Jasmine Paolini (25 ani, 103 WTA), Elisabetta Cocciaretto (20 ani, 111 WTA), Giulia Gatto-Monticone (33 ani, 177 WTA) şi debutanta Bianca Turati (23 ani, 281 WTA).

Întâlnirea România – Italia, din play-off-ul Billie Jean King Cup, se va disputa fără spectatori, în zilele de vineri, 16 aprilie, de la ora 15:30, şi sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 14:00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Simona Halep, anunțul momentului. Unde își va încheia cariera. “E turneul meu preferat!”

Simona Halep (29 de ani) a anunțat că visul ei este să se retragă din tenis de la Roland Garros, turneu de Grand Slam pe care l-a câștigat în 2018.

Aș vrea să joc ultimul meci al carierei la Roland Garros pentru că este turneul meu preferat, iar acolo am câștigat primul meu titlu de Grand Slam”, a spus Simona Halep, potrivit eurosport.ro.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele