Prima pagină » Sport » Simona Halep și-a găsit un ANTRENOR nou! Cine e omul care o readuce în top

Simona Halep și-a găsit un ANTRENOR nou! Cine e omul care o readuce în top

Simona Halep a anunțat că se va antrena alături de Carlos Martinez Comet. Ea a revenit în circuit, la Miami Open, unde a pierdut în primul tur în fața Paulei Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6.

Carlos Martinez Comet, 49 de ani, le-a mai antrenat pe Kateryna Baindl, Clara Tauson, Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina, Misa Eguchi și Margarita Betova.

El a mai colaborat cu Galo Blanco, Fernando Vicente, Marc Lopez, German Puentes și Feliciano Lopez.

Simona Halep și-a găsit un antrenor nou! Cine e omul care o readuce în top

Alături de Svetlana Kuznetsova, tehnicianul se poate lăuda cu două titluri, la Sydney și Moscova, calificarea la Turneul Campioanelor și trei finale, la Indian Wells, Miami și Madrid.

Pe Margarita Gasparyan a dus-o la cucerirea titllului la Tashkent, în 2018. Cu el pe bancă, Daria Kasatkina a triumfat pe patru ori, la Phillip Island Trophy, Sankt Petersburg, San Jose și Granby.

Lui Carlos Martinez Comet îi plac pescuitul, muzica și sportul, e căsătorit, are două fete și are din 2013 propria academie de tenis.

Ca jucător a fost pe locul 400 la simplu și pe 180 în clasamentul la dublu.

„Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa. Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult. Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a spus Simona Halep, la Digi Sport.

Până la Miami Open 2024, Simona Halep a jucat ultimul meci oficial la data de 29 august 2022 la US Open, unde a pierdut în primul tur partida cu Daria Snigur.

Simona Halep, despre primul meci de la întoarcerea în tenis, reîntâlnirea cu Mouratoglou și cum a fost perioada de suspendare

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și