Simona Halep trece în optimi la Australian Open după o victorie clară cu Veronika Kudermetova. Care este următoarea adversară a româncei
Simona Halep (2 WTA) s-a calificat vineri în optimile de finală la turneul de Mare Șlem de la Australian Open după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova.
Astfel, Halep a trecut de rusoaica de pe locul 36 WTA cu 6-1, 6-3.
În optimi, Halep ar urma să joace fie cu poloneza Iga Swiatek (17 WTA), fie cu franțuzoaica Fiona Ferro, aflată pe locul 46 în ierarhia mondială.
În cazul în care Swiatek o va învinge pe Ferro, Simona Halep va avea ocazia să își ia revanșa în fața polonezei, care o învingea, 6-1, 6-2, în optimile turneului de Mare Șlem de la Roland Garros în 2020.
Halep a făcut 4 aşi şi 3 duble greşeli, iar Kudermetova a încheiat cu un as şi 2 duble greşeli. Românca a fost mai bună la serviciu, 60%-54% la primul şi 47%-33% la al doilea. Halep şi-a creat nu mai puţin de 13 mingi de break, din care a fructificat 6. Adversara sa a transformat 2 din 4. Halep a încheiat cu mai multe mingi direct câştigătoare, 21-17, şi cu mai puţine erori neforţate, 12-38.
Simona Halep și-a asigurat 240 de puncte WTA până acum
Halep şi-a asigurat un cec de 320.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.
Cea mai buna performanță a Simonei Halep la Australian Open a avut loc în 2018, când s-a calificat în finală. Atunci, Simona a pierdut în trei seturi, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4, împotriva danezei Caroline Wozniacki.
Anul trecut, Halep a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Garbine Muguruza (Spania), scor 7-6 (8), 7-5.
Sorana Cîrstea, învinsă în turul al treilea
Românca Sorana Cîrstea (68 WTA) a fost învinsă vineri de jucătoarea Marketa Vondrousova (20 WTA) cu scorul de 6-2, 6-4, în cea de-a treia rundă a turneului de Mare Șlem de la Australian Open, desfășurat la Melbourne.
Cîrstea a fost învinsă după o oră și 25 de minute de favorita numărul 19 a turneului.
În turul al doilea, Sorana a reușit o surpriză și a eliminat-o pe Petra Kvitova (8 WTA).