Prima pagină » Sport » Simona Halep va juca, vineri, de la ora 6.00, în semifinalele turneului de la Shenzen

Simona Halep va juca, vineri, de la ora 6.00, în semifinalele turneului de la Shenzen

Simona Halep va juca, vineri, de la ora 6.00, în semifinalele turneului de la Shenzen
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul unu, o va întâlni, vineri, de la ora 6.00, pe Saisai Zheng (China), locul 97 WTA, în semifinalele turneului de la Shenzen (China), informează site-ul oficial al competiției.

Halep și Zheng vor juca în primul meci al zilei.

În cea de-a doua partidă a zilei se vor întâlni, nu înainte de ora 8.30, Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 2, și Timea Bacsinszky (Elveția), a opta favorită a competiției.

Joi, au avut loc meciurile din cadrul sferturilor de finală, în care Halep, principala favorită a competiției, a trecut, cu scorul de 6-3, 6-3, de Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări și poziția 84 în ierarhia mondială, iar Saisai Zheng a învins-o, cu scorul de 3-6, 7-6 (2), 6-2, pe Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită și poziția 32 WTA.

Pe partea inferioară a tabloului de simplu, Petra Kvitova, cap de serie numărul 2, s-a impus în fața compatrioatei sale Tereza Smitkova, locul 69 WTA, cu scorul de 7-5, 6-4, în timp ce Timea Bacsinszky, a opta favorită, a beneficiat de abandonul rusoaicei Vera Zvonareva, locul 250 WTA, la scorul de 3-2.

Dacă Halep și Kvitova, dublă câștigătoare la Wimbledon, își vor confirma statutul de favorite și vor ajunge în finală, ele se vor întâlni pentru a treia oară în circuitul WTA și a doua oară în ultimul act al unui turneu. Scorul partidelor directe este de 2-0 în favoarea româncei (6-2, 6-2, în finală la New Haven, în 2013, și 6-7 (7), 6-3, 6-2, în semifinale la Madrid, anul trecut).