Simona Halep, victorie categorică în primul tur la Roland Garros. Românca urcă pe locul 3 în lume

Publicat: 30 05. 2017, 21:31

Partida dintre cele două sportive a durat o oră și nouă minute. Simona și-a adjudecat în 30 de minute primul set, scor 6-2, după ce a reușit trei beak-uri și și-a cedat o singură dată serviciul, chiar în game-ul doi.

Halep a început rău actul secund și s-a văzut condusă cu 2-0, însă a reușit să egalaze și chiar să preia conducerea la trei. A urma o serie de două break-uri, câte unul de fiecare parte, iar Simona și-a păstrat avantajul, și, cu ajutorul unui serviciu bun, s-a distanțat la 5-3. În ultimul game, sportiva din Constanța a câștigat din nou pe serviciul adversarei și a pus capăt setului, scor 6-3, în 39 de minute.

În turul secund, Simona Halep o va întâlni pe Tatjana Maria (Germania, 102 WTA). Pentru accederea în turul doi la Roland Garros, Halep va încasa un cec în valoare de 60.000 de euro și 70 puncte în clasamentul mondial.

În acest moment Simona are asigurat locul 3 în clasamentul WTA, pentru că Serena Williams nu va participa și pierde 1.300 de puncte, dar poate să ajungăși pelocul 1 în lume, în condițiile în care va câștiga turneul de la Paris.