Singura disciplină la care România stă bine la JO 2016: cea mai numeroasă delegație din istoria noastră
Antrenoarea care i-a format pe aceștia la malul Dunării, Mariana Maliș nu garantează că România va lua vreo medalie la actuala ediție a Jocurilor Olimpice, ținând cont de tinerețea lotului național și de condițiile precare de pregătire din țara noastră.
„Nu pot spune dacă vom lua sau nu medalie la Rio de Janeiro. Chiar dacă avem cea mai numeroasă delegație din istoria participărilor României la Jocurile Olimpice la canotaj, va fi greu să prindem podiumul, fiindcă nu ne putem compara cu celelalte țări, când vorbim de baza materială. Mai sunt și alte aspecte, de altă natură. Chiar și în aceste condiții, ne-am calificat în 5, din totalul de 14 probe olimpice existente la canotaj, iar eu sunt mândră că foștii juniori de la CSS Orșova se regăsesc în patru dintre ambarcațiunile care vor lua startul în Brazilia. Am mare încredere în foștii mei elevi și simt că se vor califica toți în finalele probelor respective. Mi-aș dori mult să ia o medalie. Totul e posibil”, a declarat Mariana Maliș.
În urmă cu un an, în calitate de antrenor al lotului național feminin de juniori, olteanca Mariana Maliș a fost la Rio de Janeiro, cu prilejul Campionatului Mondial pentru juniori, unde elevele sale, de la CSS Orșova, Elena Logofătu și Nicoleta Pașcanu, au cucerit argintul în proba de dublu vâsle. „Am rămas cu o impresie foarte bună de la Rio. Condițiile au fost foarte bune, atât cele de cazare, cât și cele de concurs. Pista arată excelent. Poate doar gradul de umiditate e puțin mai ridicat”, a dezvăluit Maliș.
Lotul României de canotaj la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro va fi format din: Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru și Constantin Adam (în proba de patru rame fără cârmaci ), George Alexandru Palamariu și Cristi Pîrghie (dublu rame fără cârmaci), Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereș, Andreea Boghian, Adelina Boguș, Roxana Cogianu, Daniela Druncea și Irina Dorneanu (8+1), Denisa Tîlvescu (rezervă), Elena Lavinia Târlea și Laura Oprea (dublu rame fără cârmaci), Ionela Livia Lehaci și Gianina Beleagă (dublu vâsle, categorie ușoară).
La precedenta participare, de la Londra, în 2012, sportul nautic cu schif n-a izbutit însă nicio clasare pe podium, contraperformanță care nu se mai întâmplase de la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972.