„Este un moment extrem de emoționant, nu credeam să mai trăiesc asemenea momente. Simona e mare, e extraordinară. Este foarte important și măreț pentru ea și tenisul românesc. Am auzit de ea când avea 14 ani, fiind în România, în trecere, când Florența Mihai m-a rugat să trec pe la terenul ei, să bat mingea cu fetele, cu Halep, cu Irina Begu și Andreea Mitu. Mi-am dat seama că era cea mai talentată. Când a câștigat Roland Garros la juniori am estimat potențialul ei la primele zece din lume. Am avut o viziune, ca să spun așa, și am dorit să lucrez alături de ea. Simona a avut multă presiune până acum, va trebui să muncească mai mult pentru a se menține acolo, dar din punct de vedere psihologic va fi mai ușor pentru ea. Va fi eliberată de această presiune care a fost pe capul ei în ultimii trei ani. A jucat acum cu multă luciditate, iar după ce a învins-o pe Șarapova s-a eliberat complet. E bine că s-a întâmplat acest lucru la un astfel de turneu, nu la un Grand Slam”, a spus Ruzici la Digisport.
Simona Halep este numărul 1 mondial după o victorie istorică în semifinala de la Beijing în fața letonei Jelena Ostapenko. Simona s-a impus în două seturi câștigate cu 6-2, 6-4.