Sistemul rusesc e putred de la vârf! Cum încearcă Moscova să mușamalizeze scandalul sportivilor dopați

Sistemul rusesc e putred de la vârf! Cum încearcă Moscova să mușamalizeze scandalul sportivilor dopați
Publicat: 13/01/2020, 11:25

Decizia luată în decembrie 2019 a fost deja contestată la finalul anului trecut, iar Curtea de Arbitraj Sportiv va lua hotărârea finală. Primele suspiciuni privind falsificarea testelor antidoping de către Rusia au apărut la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, în 2014. Investigația de atunci a demonstrat că autoritățile ruse au prezentat deliberat alte rezultate ale testelor, pentru a ascunde faptul că sportivii au consumat substanțe interzise pentru creșterea performanțelor fizice.

Cinci ani mai târziu, Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) s-a întrunit și excluderea Rusiei a fost votată în unanimitate. Astfel, sportivii care reprezintă această țară nu pot participa vreme de patru ani la competițiile internaționale. Printre acestea și Jocurile Olimpice din Tokyo din vară, cât și „mondialul” de fotbal din Qatar (2022). În ciuda investigațiilor realizate de diverse organizații internaționale, Rusia continuă să respingă orice acuzație la adresa sa și să condamne Occidentul de acțiuni agresive. Este clar că rușii nu sunt dispuși să respecte nici de acum înainte regulamentele internaționale și că nu au puterea de a reforma sistemul „otrăvit” pe care l-au finanțat până acum.

„Prea multă vreme dopajul din Rusia a distras atenția de la sportul curat. I-am oferit Rusiei fiecare oportunitate pentru a-și rezolva problemele și a se realătura comunitații globale antidoping, însă a ales să continue în postura de înșelăciune și negare. Ca rezultat, WADA a răspuns în cei mai duri termeni, însă a protejat drepturile sportivilor ruși care pot dovedi că nu au luat parte la aceste fapte frauduloase”, declara Sir Craig Reedie, directorul executiv al WADA, pe 9 decembrie anul trecut.

Rusia a avut la dispoziție 21 de zile să facă apel contra deciziei luată de WADA și a contestat-o pe 27 decembrie, după ce a respins toate acuzațiile. Fără să aducă argumente solide, ci doar să aprindă „petarde de fum”.

Decizia finală privind sancțiunile aplicate Rusiei stă acum în mâna Curții Arbitrajului Sportiv, care, în mod firesc, nu ar putea fi alta decât cea inițială.

Atitudinea Rusiei, care nu pune deloc accent pe respectarea regulilor de fairplay și nu își admite problemele cu legea, arată că este, în continuare, un sistem corupt care investește în metode de trișare. În loc să-și educe sportivii, cetățenii, să respecte regulamentele internaționale, Rusia încearcă să eludeze orice regulă și să acopere sportivii care au picat testele antidoping.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar