Site-ul WTA, elogii la adresa româncei: Un debut „electric” pentru Simona Halep la Turneul Campioanelor
„Halep și-a făcut jocul ei împotriva colegei sale de stea în ascensiune și debutantă la Turneul Campioanelor, Eugenie Bouchard. Simona a fost pur și simplu prea puternică, adjudecându-și, cu 6-2, 6-3, partida cu Bouchard. Halep a fost la controlul meciului încă de la început, conducând cu 4-0. (…) Bouchard a ieșit din scenă în liniște, după ce a comis o dublă greșeală pe mingea de meci a adversarei”, a precizat site-ul WTA, care a remarcat o evoluție „incredibil de consistentă” a Simonei Halep.
Un „start în zbor” pentru Halep, a notat site-ul oficial al competiției de la Singapore. „Halep a dat tonul în primul ghem, obținând break-ul când Bouchard a trimis cu reverul o minge în aut. Într-o clipire, românca și-a extins avantajul la 4-0”, a continuat sursa citată, care a adăugat că Halep a dat puține semne de slăbiciune.
„Halep a trecut ușor de Eugenie Bouchard la finala WTA”, a titrat USA Today.
„Un debut de uitat pentru Eugenie Bouchard la Turneul Campioanelor, împotriva Simonei Halep”, a notat canada.com, în timp ce L’Equipe a titrat în ediția electronică: „Halep o surclasează pe Bouchard”.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în primul meci disputat de sportiva română în cadrul Grupei Roșii de la Turneul Campioanelor, găzduit de orașul Singapore.
Tot luni, în primul meci al grupei roșii, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.
În acest moment, Halep și Williams se află pe primele două locuri ale grupei, urmând a se întâlni miercuri. Bouchard va juca în următoarea partidă cu Ivanovici.
Marți, sunt programate primele partide din Grupa Albă, Maria Șarapova, locul 2 WTA – Caroline Wozniacki, locul 9 WTA și Petra Kvitova, locul 3 WTA – Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA.
În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediție a Turneului Campioanelor, reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari.
Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediție a finalei sezonului, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.