Sport.ro publică povestea emoționantă a lui Rajib Roy, un tânăr de 16 ani din India care va da probe la Manchester United. El și alți 10 tineri indieni au fost selectați de clubul de pe Old Trafford pentru a se antrena două săptămâni în Anglia.
Spre deosebire de ceilalți copii, care provin din familii înstărite, Rajib Roy a crescut în mahala și a jucat toată viața fotbal desculț, pe străzile din Calcutta.
Rajib nu își cunoaște tatăl și locuiește alături de mama lui, care e prostituată, și fratele său într-o locuință cu o singură cameră. Pe unul dintre pereți, Rajib a atârnat un poster cu Oscar, fotbalistul lui Chelsea, care este idolul său, deoarece brazilianul a pornit tot din sărăcie și a ajuns cunoscut în toată lumea.
Duminică, Rajib va ajunge la Manchester, unde va face un tur al stadionului Old Trafford, iar ulterior se va pregăti cu antrenorii lui United și va merge la meciurile echipei.
”Oamenii mă întreabă cum e să fiu fiul mamei mele și să reușesc așa ceva. Nu știu cum să răspund la o asemenea întrebare, dar, când antrenorul mi-a zis că am fost selectat, a fost ca o recunoaștere de tată”, a declarat Rajib.
Sursa notează că Manchester United are în lot doi ”vagabonzi milionari”, portughezii Bebe și Nani.