Căpitanul României U18 va debuta, la doar 17 ani, în naționala de senioare, în august.
România le-a purtat noroc vecinilor de la sud de Dunăre în voleiul juvenil. Bulgaria a devenit, la Blaj, noua campioană europeană a voleibalistelor de până în 18 ani, după o finală câștigată cu 3-0 în fața Belgiei. Trofeul a fost adus de o gardă de soldați romani.
Chiar dacă nu a reușit să fie prezentă în semifinale cu echipa feminină, țara noastră este considerată învingătoarea morală a competiției. Pentru că dacă Federația Română de Volei nu accepta anul trecut, în decembrie, să preia co-organizarea acestei competiții după ce Cipru s-a retras, întrecerea era în pericol să nu se mai desfășoare.
Tocmai de aceea, șefii voleiului european le-au mulțumit în mod special omologilor din România. „Este un feedback pozitiv. Și acum la sfârșit am fost felicitați încă o dată pentru implicare, pentru faptul că am acceptat să organizăm într-un interval de timp destul de scurt, să preluăm acest eveniment și totul a fost realizat la standardele ridicate”, a afirmat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Echipa României a terminat pe locul 6 în grupă și pe poziția a 11-a în clasamentul general, dar în jocul fetelor noastre s-a văzut un mare plus față de ediția trecută de Campionat European: „Față de anul trecut, când am terminat în grupă pe locul 8, acum am terminat pe locul 6, am câștigat mai multe jocuri față de anul trecut în Ungaria. Există un plus, există un câștig. Încă avem de lucru, dar trebuie spus că echipa României a arătat mult mai bine față de ce a fost anul trecut”.
Dar marele câștig este că deja o jucătoare din acest lot va face saltul la naționala de senioare! Este vorbe de ridicătoarea și căpitanul echipei, Maria Știrbu, care e încă adolescentă.
Acum avem o jucătoare, ridicătoarea lotului național, care a fost convocată la echipa națională de senioare în două jocuri care vor finaliza anul acesta calificări la Campionatul European. De fapt, acesta este și marele câștig al unei echipe de junioare, să vezi că în ea cresc și se formează jucătoare care pot fi promovate apoi la naționala mare – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei
Jucătoarea de doar 17 ani va începe prima ei aventură alături de echipa de senioare chiar peste trei zile, atunci când prima reprezentativă se va reuni chiar la Blaj.
„Toată pregătirea se va realiza la Blaj. Au patru meciuri de verificare acasă și în deplasare, cu Coreea acasă, în Slovenia și cu Ungaria” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Chiar dacă acest Campionat European s-a încheiat, președintele Federației Române de Volei nu exclude ca în viitor țara noastră să găzduiască alte competiții importante. Dar până atunci, în 2026, România va fi gazda uneia din grupele Campionatului European de seniori, una dintre cele mai importante competiții din lume.
E un lucru fantastic să poți aduce în țară, să organizezi niște competiții care nu fac decât să promoveze jocul de volei. Noi asta vrem, să promovăm jocul de volei și să avem vizibilitate la nivel european internațional și mondial dacă se poate – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei