Sorana Cîrstea a fost învinsă în turul al treilea al Australian Open

Publicat: 12 02. 2021, 10:20
Actualizat: 12 02. 2021, 12:00
Sorana Cîrstea a fost învinsă în turul al treilea al Australian Open. Sursa foto: Profimedia

Românca Sorana Cîrstea (68 WTA) a fost învinsă vineri de jucătoarea Marketa Vondrousova (20 WTA) cu scorul de 6-2, 6-4, în cea de-a treia rundă a turneului de Mare Șlem de la Australian Open, desfășurat la Melbourne.

Cîrstea a fost învinsă după o oră și 25 de minute de favorita numărul 19 a turneului.

Românca a avut parte de un început de meci destul de bun, conducând cu 1-0 și 2-1, dar apoi a pierdut controlul și a cedat cinci game-uri la rând.

Astfel, Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a câștigat setul la 2.

În cel de-al doilea set, după ce Cîrstea și-a făcut serviciul în game-ul de debut, Vondrousova s-a desprins la 3-1. Sorana a reușit să egaleze la 4, dar ulterior și-a pierdut serviciul, astfel că cehoaica a câștigat și setul al doilea, cu 6-4.

 

 

Sorana primește 130 de puncte pentru parcursul de la Australian Open 2021

Românca a avut o dublă greșeală pe parcursul meciului, în timp ce adversara sa a servit un as și a avut cinci duble greșeli. Cehoaica a fost superioară în privința punctelor făcute cu primul serviciu (75%-54%), în timp ce Cîrstea a fost superioadă în ceea ce privește punctele făcute cu al doilea serviciu (47%-42%).

La capitolul lovituri direct câștigătoare, cehoaica a avut doar una în plus față de Sorana (20-19), dar românca a făcut mai multe erori neforțate (38-17).

Sorana Cîrstea, care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, va primi un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

În turul al doilea, Sorana a reușit o surpriză și a eliminat-o pe Petra Kvitova (8 WTA).

Simona Halep joacă vineri cu Veronika Kudermetova

În turul al treilea, Simona Halep o întâlnește, vineri, pe rusoaica Veronika Kudermetova (36 WTA). Cele două nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

Cea mai buna performanță a Simonei Halep la Australian Open a avut loc în 2018, când s-a calificat în finală. Atunci, Simona a pierdut în trei seturi, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4, împotriva danezei Caroline Wozniacki.

Anul trecut, Halep a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Garbine Muguruza (Spania), scor 7-6 (8), 7-5.