Prima pagină » Sport » Sorin Cârțu, derapaj la TV: „Dă-o-n m*** ei! Ce dracu’?”

Sorin Cârțu, derapaj la TV: „Dă-o-n m*** ei! Ce dracu’?”

Sorin Cârțu a fost deranjat de arbitrajul de la Farul Constanța – Universitatea Craiova, scor 3-2, și a avut o reacție dură.

Craiova a condus de două ori, dar Farul a revenit, după care a învins, iar președintele Universității Craiova contestă fazele care au dus la golurile echipei din Constanța.

Farul a avut două penalty-uri, iar Cârțu nu e de acord. Brigada de arbitri a fost condusă de Adrian Cojocaru.

Sorin Cârțu, derapaj: „Dă-o-n m*** ei! Ce dracu’?”

„Dă-o-n m*** ei de minge. Mingea era deja peste bară. Pot să dovedească că mingea era înăuntru sau afară? Ce dracu’? A văzut Cojocaru, cu ochiul lui, că e mingea peste? La celălalt, al doilea penalty, bagi o alunecare, se lovesc în jambiere și dai penalty? A lovit mingea! Era normal să îi ia puțin piciorul. Dacă tot vorbim de acoperământ, că e acoperit… toată lumea e acoperită, ce dracu”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Universitatea Craiova e pe locul patru în clasament, 29 de puncte, la zece de liderul Farul.

„Ajungem în cupele europene de pe locul doi. La locul doi avem șanse, nu mai avem șanse pentru primul, dar de pe doi avem șanse. Toate echipele din play-off pot câștiga șapte meciuri sau le pot pierde pe toate. Se poate întâmpla, care e problema. La ce am jucat în primele două etape și am luat două puncte… La meciul ăsta (n.red. cu Farul), nu pot să spun că meritam să câștigăm. Am dat două goluri în deplasare și apoi am primit trei. La meciul ăsta, jucătorii nu au respectat niște principii ale unui sistem pe care vrei să îl joci. La altele, au respectat. Când au jucat cu CFR sau FCSB, au fost mai aproape. Sunt greșeli mari de plasament, aici s-a pierdut partida”, a mai spus Sorin Cârțu.

Față de locul doi, CFR Cluj, e o diferență de șase puncte. Ardelenii au 35 de puncte, iar oltenii au 29 de puncte.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată