Spania – Anglia, FINALA EURO 2024, live de la 22:00. Finala EURO 2024 are loc duminică seară. Cele doup echipe s-au calificat în finală după ce au învins Franța, respectiv, Olanda, cu același scor, 2-1, în semifinale.
Spaniolii au de gând să cucerească al patrulea titlu european, ceea ce ar marca un record istoric absolut, depășind „locomotiva” Germania (3), în timp ce Anglia speră doar să „spargă” cei 58 de ani de ghinion, în care a rămas fără trofeu.
Minutul 90: Dublă ocazie pentru englezi: după ce Unai Simon respinge o minge, Dani Olmo evită de pe linia porții golul egalizator al Angliei
Minutul 86: Oyarzabal înscrie, poziția este suspectă de offside, dar golul este până la urmă validat.
Minutul 73: GOOOOL ANGLIA! La doar trei minute după ce a intrat pe teren, Cole Palmer înscrie cu un șut la colțul lung. David Seaman, legendarul fost portar al englezilor, se bucură în tribune. Spania – Anglia 1-1. Reușita a venit contrar cursului jocului, ibericii fiind cei care au dominat.
Minutul 70: Mainoo este înlocuit de Cole Palmer
Minutul 66: Pickford respinge șutul lui Lamal pe colțul lung, Spania a avut încă o ocazie de a se desprinde.
Minutul 61: Harry Kane, vedeta englezilor, este înlocuit de Watkins.
Minutul 56: Dublă ocazie pentru Spania: Morata și Nico Williams trec în același minut pe lângă golul doi al Spaniei.
Minutul 47: Goooool Spania! Actiune de atac a Spaniei, Yamal preferă o pasă pe poziție viitoare în locul unui șut, iar Nico Williams înscrie din unghi cu piciorul stâng, la colțul lung. Spania – Anglia 1-0.
Minutul 45+1: Șutul lui Foden, pe colțul scurt, din extrema stângă, este reținut în doi timpi de Unai Simon.
Minutul 45: Rodri se aruncă la sacrificiu și îl blochează pe Kane. Atacantul englez se afla într-o situație favorabilă.
Minutul 31: Olmo îl faultează pe Rice și este avertizat cu galben.
După jumătate de oră, Spania domină categoric la capitolul posesie (67%-33%), însă acest detaliu nu o ajută momentan să facă diferența pe tabelă.
Minutul 25: Harry Kane primește cartonașul galben după ce l-a faultat pe Fabian Ruiz.
Au fost câteva minute în care Anglia a arătat că poate fi periculoasă, după un început de finală în care Spania a dominat steril.
Minutul 17: Șutul puternic al lui Rice din afara careului mare este blocat de Rodri.
Minutul 12: Le Normand trimite spectaculos, dintr-o foarfecă, dar mingea nu reprezintă vreun pericol pentru poarta lui Pickford.
Minutul 6: Fără ocazii de gol, multă mișcare, cele două echipe se studiază. Spania s-a instalat în jumătatea de teren a britanicilor, dar acest lucru nu reprezintă neapărat o surpriză.
Spania: 23 Unai Simon – 2 Carvajal, 3 Le Normand, 14 Laporte, 24 Cucurella – 16 Rodri, 8 Fabian Ruiz – 19 Yamal, 10 Olmo, 17 Williams – 7 Morata (cpt) (Așezare tactică: 4-2-3-1).
Anglia: 1 Pickford – 6 Guehi, 5 Stones, 2 Walker – 3 Shaw, 4 Rice, 26 Mainoo, 7 Saka – 10 Bellingham, 11 Foden – 9 Kane (cpt). (Așezare tactică: 3-4-2-1).
Presa britanică anunță că Gareth Southgate va începe în forță, cu următoarea formație de start:
3-4-2-1: Pickford – Walker, Stones, Guehi – Saka, Rice, Mainoo, Trippier – Foden, Bellingham – Kane
Anglia (3-4-2-1): Pickford – Walker, Stones, Guehi – Saka, Mainoo, Rice, Shaw – Bellingham, Foden – Kane
Selecționer: Gareth Southgate (53 de ani)
Rezerve: Ramsdale, D. Henderson – Shaw, Alexander-Arnold, Trippier, Konsa, Dunk, J. Gomez – Gallagher, Palmer, Wharton – Toney, Gordon, Watkins, Bowen, Eze
Spania (4-2-3-1): Simon – Carvajal, Le Normand, Laporte, Cucurella – Ruiz, Rodri – Yamal, Olmo, Williams – Morata
Selecționer: Luis de la Fuente (63 de ani)
Rezerve: Raya, Remiro – Nacho, Vivian, Grimaldo – Merino, Baena, Zubimendi, Oyarzabal, Joselu, F. Torres, J. Navas, F. Lopez
Absenți: Pedri, Ayoze Perez (accidentați)
Arbitru principal: François Letexier (Franța)
Arbitri asistenți: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni (Franța)
Arbitru VAR: Jerome Brisard (Franța)
Asistent VAR 1: Willy Delajod (Franța)
Asistent VAR 2: Massimiliano Irrati (Italia)
Arbitru de rezervă: Szymon Marciniak (Polonia)
Stadion: Olympiastadion (Berlin)
sursa foto: uefa.com