Prima pagină » Sport » Steaua a renunțat la titlu: ”S-a văzut că nu poate să facă față”

Steaua a renunțat la titlu: ”S-a văzut că nu poate să facă față”

Steaua a renunțat la titlu: ''S-a văzut că nu poate să facă față''
Steaua s-a apropiat sâmbătă seara la 3 puncte de Astra, dar liderul poate dubla diferența în această seară, dacă învinge la Tg. Mureș. Oficialii campioanei nu-și pun mari speranțe în formația ardeleană, despre care spun că nu poate face față la acest nivel.

În direct la Digi Sport, Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei, a vorbit despre așteptările pe care le are de la partida de la Tg. Mureș: „Ne uităm cu interes la joc, vom vedea ce se întâmplă. Din punctul meu de vedere nu-mi pun mari speranțe. ASA Tg. Mureș e total demotivată, iar în momentul în care a fost motivată, în Cupă, când se putea califica în finală, s-a văzut că nu poate să facă față la nivelul ăsta.”

Duckadam a recunoscut că mai degrabă speră la un pas greșit al rivalilor de la Astra în penultima etapă: „Mai repede o să fiu suporterul lui Dinamo, săptămâna viitoare.”

Duckadam nu crede că mureșenii au forța să răzbune eșecul de anul trecut, 1-3, de la Giurgiu, cu Astra, când practic au fost detronați de pe primul loc, în penultima etapă: „Dacă vrei să te răzbuni, trebuie să mai și poți. Eu cred că Tg Mureș poate să smulgă cel mult un egal, ceea ce, sigur, n-ar fi rău. Campionatul noi l-am pierdut. Acum, să stăm la mâna altora, n-avem ce face… Noi am pierdut campionatul, am pierdut multe puncte, iar meciul direct cu Astra a fost decisiv.”

Autor

Citește și