Fundașul de 28 de ani mai are un an contract cu gruparea din Belgia, însă sunt șanse să obțină rezilierea contractului, aceasta fiind de altfel condiția impusă de Gigi Becali pentru perfectarea mutării. Becali a dezvăluit că o problemă în realizarea mutării era reprezentată de comisionul cerut de agentul croatului, dar în cele din urmă a decis să-i plătească acestuia 20.000 de euro. Astfel, dacă Puljic își va rezilia contractul cu Gent, acesta va deveni fotbalistul Stelei, unde îl va înlocui în primul 11 pe Fernando Varela. Căpitanul este pe punctul de a se despărți de roș-albaștri, după ce pe numele său a venit o ofertă de 1,5 milioane de euro din Qatar, anunță Becali. Patronul vicecampioanei e dispus să accepte, în condițiile în care arabii ar fi dispuși să-l lase pe Varela să joace în preliminariile cupelor europene, deoarece campionatul din Qatar începe mai târziu.
„Puljic e ca și luat. A fost o discuție cu impresarul, până la urmă a zis că ia de la jucător, dar că vrea salariu mai mare. Până la urmă era vorba de vreo 20.000 de euro. Nu stăm în 20.000 de euro, i-am zis lui Mihai să-i dea. Așteptăm să devină jucător liber și gata. Azi se duce să ia cartea verde. De aia îl și iau, e posibil să plece Varela. Are o ofertă din Qatar, de 1,5 milioane. Dau banii acum și au zis că-l lasă să mai joace la noi, că începe campionatul mai târziu la ei”, a declarat Becali la Digi Sport.
Cinci transferuri a făcut Steaua până acum în această vară: Golubovic, Dan Popescu, Ovidiu Popescu, Achim și Aganovic. Puljic ar reprezenta a șasea mutare a roș-albaștrilor în această perioadă de transferuri