Steaua – Dinamo Tbilisi 1-1. Reghecampf: Sunt foarte nemulțumit de atitudinea unor jucători

Publicat: 06 08. 2013, 23:48
Actualizat: 28 09. 2018, 10:38

Tehnicianul Laurențiu Reghecampf a declarat după meciul cu Dinamo Tbilisi, scor 1-1, că este foarte nemulțumit de atitudinea unor jucători, care nu au evoluat cum ar fi trebuit în a doua repriză, și a precizat că Steaua ar fi trebuit să se respecte și să obțină o victorie pe Arena Națională.

„Ne bucurăm că am reușit să ne calificăm. A fost un meci destul de greu, mai ales în repriza a doua, unde atitudinea unor jucători nu a fost cum trebuia să fie. M-a deranjat asta. Trebuie să știe că un meci ține 90 de minute. Sunt foarte nemulțumit de atitudinea unor jucători. O să am o discuție cu ei. Iancu nu mai era activ ca în prima repriză, nu mai era la fel de concentrat. Trebuie să abordăm altfel meciul cu Dinamo (n.r. – din etapa a patra a Ligii I), pentru că dacă vom juca precum în repriza a doua vom avea probleme nu doar cu ei. Meciul cu Dinamo e cel mai important din acest an și dacă ne vom comporta așa ne va fi foarte greu. Trebuia să ne respectăm și să câștigăm meciul acesta. O echipă puternică nu are cum să facă astfel de greșeli. Trebuie să fim dornici de a câștiga următorul meci, iar pentru asta avem nevoie de atitudine”, a spus Reghecampf.

El a precizat că nu o să fie niciodată de acord ca jucătorii Stelei să fie înjurați de suporteri: „Nu o să fiu niciodată de acord când anumiți fani înjură jucătorii Stelei. Mai bine mă înjură pe mine. Nu o să fiu de acord nici când jucătorii sunt huiduiți pentru că încearcă o posesie prelungită”.

Laurențiu Reghecampf a mai spus că accidentarea suferită de Cristian Tănase în prima repriză nu este gravă. „Fără Tănase ne-ar fi fost greu în seara asta. Accidetarea lui nu e gravă, e doar zgâriat”, a explicat tehnicianul.

Campioana României, Steaua București, s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a câștigat, cu scorul general de 3-1, întâlnirea cu echipa gruzină Dinamo Tbilisi, contând pentru turul trei preliminar al competiției.

Marți, pe Arena Națională, scorul a fost egal 1-1 (1-0), după ce în tur, săptămâna trecută, Steaua s-a impus, scor 2-0.

La București, pentru Steaua a marcat Latovlevici ‘6, iar pentru Dinamo Tbilisi a înscris Ustaritz ’48.