min90+4. Final de meci. Steaua nu reușește nici acum să termine meciul cu o victorie și acumulează două puncte în această grupă foarte dificilă
min 86. Gol frumos reușit de Kone, care egalează la București
min 84. Niță este FABULOS.Mai salvează o dată Steaua de la primirea unui gol
min 83. Iese Muniru și intră Jakolis
min 79. Schimbare la Steaua,Tudorie în locul lui Golubovic
min 77. Intervenție uriașă a lui Niță la încercarea de boltă a lui Buff. Corner pentru Zurich
min 63. Goooool reușit de Golubovic, ca și inexistent pe teren până în acest moment. Centrare foarte bună a lui Adi Popa, de pe partea dreaptă, iar atacantul bosniac trimite din minjlocul careului în stânga portarului elvețienilor
min 61. Primul cartonaș galben al meciului este văzut de Brunner
min 54. Corner pentru Steaua, execută Bourceanu, mingea ajunge la Toșca în mijlocul careului, dar șutul lui nu poate schimba scorul
min 53. Șut bun al lui Buff, dar Niță chiar este într-o seară de grație
min 47. Ocazie pentru Steaua, șutul trimis de Adi Popa depășește portarul și șterge bara transversală
min 45+1. Pauză pe Arena Națională
min 44. Corner pentru Steaua, după ce apărarea elvețienilor s-a panicat și a trimis mingea în spatele porții
min 42. Prima ocazie a lui Golubovic, dar șutul este pe lângă
min 37. Lovitură liberă bine executată de Tamaș, șut puternic, dar scorul rămâne neschimbat
min 35. Kone este în continuare foarte periculos, un nou șut bun, din unghi, dar Niță este atent și nu se lasă păcălit
min 24. O nouă intervenție bună a lui Niță, la șutul lui Winter
min 18. Lovitură de colț pentru Zurich, după câteva bâlbe în apărarea stelistă. Șansă uriașă pentru Kone, dar Niță este fabulos și scoate șutul trimis de la un metru de linia porți
min 16. Prima fază bună pentru Steaua, dar șutul lui Adi Popa, din centrul careului, lovește bara din dreapta
min 9. Amorim încearcă poarta,dar șutul lui este blocat
min 2. Primul corner al meciului, în contul elvețienilor
min 1. A început meicul care, spre vicecampioana României, o să însemne și prima victorie în actuala ediție a grupelor Ligii Europa.
STEAUA FC ZURICH LIVE. Ulrich Forte, antrenorul echipei elvețiene FC Zurich, a participat, miercuri, la conferința de presă premergătoare meciului cu Steaua din grupele Europa League și a declarat că cel mai bun compartiment din echipa lui Laurențiu Reghecampf este cel ofensiv.
Atacanții Stelei au marcat, împreună, în acest sezon, doar două goluri. Bojan Golubovic n-a marcat niciun gol pentru Steaua de la venirea sa din vară, timp ce Alexandru Tudorie a marcat două goluri în toate competițiile. Înainte confruntării directe, FC Zurich are trei puncte în clasamentul grupei L, în timp ce Steaua are doar un singur punct.
„Cel mai bun compartiment al Stelei este cel ofensiv. Sunt acești atacanți foarte ofensivi, fotbaliști foarte buni din punct de vedere individual. Este Adi Popa, e De Amorim, care este un fotbalist foarte bun. La fel și Golubovici, dacă va juca. Sunt jucători foarte, foarte buni în atac, așa că va trebui să fim foarte atenți în apărare, să avem grijă de acești jucători. Să nu uităm de Boldrin, decarul echipei, chiar dacă nu joacă cu numărul 10. Este un jucător extrem de interesant”, a declarat antrenorul elvețienilor, Ulrich Forte, conform Dolce Sport.
„Cred că Steaua este cea mai bună echipa din România. Acest lucru spune totul despre echipa voastră. E specială, cu fotbaliști de națională. Dacă vrem să avem succes, trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Sper ca mâine să facem un joc bun și chiar dacă echipa noastră e în liga secundă, în primele două etape am avut evoluții foarte bune”, a declarat mijlocașul lui FC Zurich, Burim Kukeli.
​STEAUA FC ZURICH LIVE. Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor la meciul FC Steaua București – FC Zurich, programat joi, de la 20:00, în grupele Europa League, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
În comunicatul respectiv se mai arată că suporterilor elvețieni le-au fost puse la dispoziție 700 de bilete și vor putea să intre pe stadion de la 18:00, doar pe bază de bilete sau invitații. „Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator”, precizează Jandarmeria.
​STEAUA FC ZURICH LIVE. Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua București, consideră că formația sa trebuie să câștige meciul cu FC Zurich, programat joi, de la 20:00, în runda a 3-a din grupa L a Europa League, ca să păstreze șanse la calificarea în primăvara europeană.
„Meciul de mâine seară (n.r. joi) va fi ca o finală, este foarte important să-l câștigăm dacă vrem să sperăm în continuare la calificare. Eu cred că avem puterea să câștigăm acest meci. Câștigând, următorul meci va fi tot ca o finală, dar cel mai important este să câștigăm toate cele trei puncte mâine. Este un meci de Europa League, este cu totul altceva. Este foarte bine că jucătorii au acest lucru în cap, este important să aibă o altă reacție pentru că și nivelul este altul. Sunt sigur că jucătorii sunt motivați.
Zurich este o echipă masivă, puternică, o echipă care are o tradiție foarte importantă, care a retrogradat anul trecut, dar sunt sigur că va promova. S-a întărit. Vom fi foarte atenți la fazele fixe, probabil că și ei vor juca cu o ambiție foarte mare pentru că și pentru ei este important să nu piardă”, a afirmat Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă premergătoare meciului.
Tehnicianul în vârstă de 41 de ani nu îi va avea la dispoziție pe Florin Tănase, Wilfred Moke, Mihai Pintilii sau Gabriel Enache, însă nu ia în calcul să schimbe sistemul de joc la meciul din Europa League.
„Nu vom schimba sistemul, va trebui să folosim jucătorii apți de joc pentru mâine seară. Avem suspendarea lui Enache, avem anumiți jucători care nu pot juca, dar am în continuare încredere în jucătorii pe care îi am la dispoziție. Indiferent cine va intra mâine seară, sperăm să câștigăm”, a mai spus Reghecampf.
Dacă antrenorul său tratează meciul cu FC Zurich ca pe o finală, fundașul Gabriel Tamaș se mulțumește și cu un rezultat de egalitate și spune că formația elvețiană este favorită.
„Mâine este un meci de Europa League. După părerea mea, ei sunt favoriți pentru că au trei puncte. Noi avem un punct, ei trei. Trebuie să ne gândim bine. Ei au bătut pe Osmanlispor, noi am pierdut cu Osmanlispor și sunt favoriți.
Eu îmi doresc să nu pierd, pentru că mai sunt meciuri până la sfârșit. Dacă vrei să te califici, e important să acumulezi cât mai multe puncte. E bine să câștigi, dar este important să nu pierzi. Este o altfel de mobilizare, echipele din Liga 1 se pun pe două-trei linii, știu ce echipă suntem noi, nu se deschid. În Europa League se joacă fotbal, pentru că de asta sunt fotbaliști. Jucăm și noi, joacă și ei și este mult mai spectaculos decât în Liga 1″, a afirmat Gabriel Tamaș.
​STEAUA FC ZURICH LIVE. Arbitrul maghiar Tamas Bognar va oficia la centru meciul FC Steaua București – FC Zurich, joi, de la ora 20.00, iar rusul Aleksei Eskov va arbitra partida Viktoria Plzen – Astra Giurgiu, de la ora 22.05, din grupele Europa League.
FC Steaua București – FC Zurich, grupa L, 20 octombrie, ora 20.00, stadion: „Arena Națională”, București.
Arbitri: Tamas Bognar, Balazs Buzas, Zsolt Varga; adiționali: Adam Farkas, Peter Solymosi; rezervă: Theodoros Georgiou (toți din Ungaria).
Observatori: Vladimir Antonov (Republica Moldova), Radenko Mijatovic (SVN).
Viktoria Plzen – Astra Giurgiu, grupa E, 20 octombrie, ora 22.05, stadion: „Doosan Arena”, Plzen.
Arbitri: Aleksei Eskov, Dmitry Mosyakin, Igor Demeshko; adiționali: Aleksei Nikolaev, Aleksander Egorov; rezervă: Aleksei Lunev (toți din Rusia).
Observatori: Miroslav Vitkovic (Croația), Armen Minasyan (Armenia).
STEAUA FC ZURICH LIVE va avea loc joi, de la ora 20:00, pe Arena Națională din București, în Grupa L din Europa League.