Steaua pregătește o nouă lovitură de proporții. Până acum, suma a ajuns la 20 de milioane de euro
Fostul jucător al CFR-ului se va lupta pentru un post de titular cu Fernando Varela, Paul Papp și Alin Toșca.
Dolce Sport scrie că postul de fundaș central este unul dintre cele mai profitabile din ultimii ani la Steaua, mai exact de când Gigi Becali a preluat echipa.
Astfel, în vistieria clubului au intrat nu mai puțin de 20 de milioane de euro doar din vânzarea de fundași centrali în străinătate.
Mai exact, Vlad Chiricheș a fost vândut la Tottenham pentru 9,5 milioane de euro, Florin Gardoș a fost vândut la Southampton pentru 6,8 milioane de euro, Dorin Goian a fost vândut la Palermo pentru 2 milioane de euro, Lukasz Szukala a fost vândut la Al Ittihad pentru 600.000 de euro, iar Ionuț Rada a fost vândut la Al Nassr pentru 300.000 de euro.