STEAUA întâlnește RAPID în derby-ul etapei a 26-a din LIGA 1. În tur, partida STEAUA – RAPID s-a încheiat cu scorul de 1-0, după golul marcat de Bourceanu în minutele de prelungire. Meciul RAPID – STEAUA este transmis LIVE de Digisport.
URMĂREȘTE LIVE TEXT PARTIDA RAPID – STEAUA
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a decis să-l titularizeze pe golgeterul echipei, Raul Rusescu, în ciuda accidentării grave suferită de acesta etapa trecută.
Echipele de start
RAPID: Pecanha – Voicu, Oros, Abrudan, Vasile – E. Dică, Grigore – Roman, Grigorie, Herea – Pancu
STEAUA: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Chiricheș, Latovlevici – Pintilii, Bourceanu – Popa, Chipciu, Tănase – Rusescu
Partida RAPID – STEAUA va fi arbitrată de o brigadă condusă de Sebastian Colțescu, ajutat la cele două linii de Aurel Oniță și Vasile Marinescu. Arbitru de rezervă va fi Florin Miron.
La partida RAPID – STEAUA ordinea va fi asigurată de peste 500 de jandarmi.
Bătaie cu pietre între suporterii celor două echipe cu câteva ore înaintea partidei RAPID – STEAUA. Mai mulți membri ai galeriilor celor două rivale s-au luat la bătaie pe stradă, după cum a declarat purtătorul de cuvânt Jandarmeriei București.
Trei mașini au fost avariate în Capitală, în zona Sebastian, în urma unor incidente în care au fost implicate două grupuri de suporteri, cu câteva ore înainte de meciul RAPID – STEAUA.
STEAUA este considerată favorită în această seară, cu o cotă de 1.65 la victorie. Un egal are cota 3.50, iar RAPID are cota 4.75 să se impună în derby-ul din această seară. Bookmakerii consideră că se vor marca puține goluri în partida RAPID – STEAUA și acordă cota 1.70 pentru evenimentul „sub 2,5 goluri”. Un meci cu cel puțin trei goluri marcate are cota 2.05. Cel mai probabil scor în partida RAPID – STEAUA este 0-1, cu o cotă de 5.75.