„Știi tu cine e antrenorul echipei naționale? Știi!?” Daum, reacție violentă când a fost anunțat că ar putea fi înlocuit cu Contra, după ce Dan Petrescu a refuzat
Întâmpinat de jurnaliști pe aeroport, Daum s-a declarat dezamăgit de faptul că a aflat din presă că nu va continua pe banca primei reprezentative și a dezvăluit că Răzvan Burleanu nu i-a răspuns la telefon, scrie Pro Sport.
Selecționerul a asistat, marți seară, la meciul dintre Bayern și Anderlecht, în care i-a urmărit la lucru pe Stanciu și Chipciu, iar când s-a întors în țară veștile proaste au venit una după alta. După ce a aflat că cei din Comisia Tehnică a FRF au decis că e mai bine să plece, Daum a fost înștiințat că FRF e la un pas să-l numească pe Contra selecționer, iar știrile nu i-au picat foarte bine.
Germanul s-a enervat, a pus tunurile pe Comisia Tehnică, despre care spune că nu are puterea de a lua decizii și s-a răstit la jurnaliștii care l-au așteptat la aeroport: „Sunt antrenorul echipei naționale, desigur. Știți pe cineva care e? Știi tu pe cineva care e antrenorul echipei naționale? Știi!? (n. red – întrebări adresate unui reporter). Viitorul meu în România arată bine, este o vreme fantastică, o țară minunată și am o mulțime de prieteni aici. Nu știu nimic despre contract, nu depinde de mine. Suntem doar angajați, e un șef peste noi, un președinte care va lua decizia…Cel mai important e ce vor decide președintele și cei din Comitetul Executiv.
Am fost surprins și dezamăgit de știrile venite din partea Comisiei Tehnice, acum două luni spuneau că am făcut o treabă fantastică și că vrem să continuăm până în 2020, iar acum spun total opusul. Sunt surprins, dezamăgire nu e cuvântul potrivit. Nu cred că mai avem o înțelegere comună, așadar trebuie să spun că această Comisie Tehnică nu are dreptul să ia decizii”, a tunat Daum.
Daum a anunțat că se va întâlni joi cu Burleanu: „Familia mea din Germania a citit că sunt concediat, așa că l-am sunat pe președintele FRF. Nu am dat de el. Nu mi-a venit să cred că într-o țară civilizată poți afli informația asta din presă. Voi vorbi cu Răzvan Burleanu. Zilele astea n-am vorbit, pentru că am fost plecat, dar am discutat înainte să plec și am stabilit că azi, când ajung în România, voi găsi înțelegere.”
La capătul unei campanii dezastruoase, Daum e așteptat de Burleanu pentru a rezilia contractul care-i expiră, oricum, după meciul cu Danemarca (9 octombrie). Cel mai probabil, neamțul numit selecționer în vara lui 2016 va primi salariul pe ultimele două luni ale înțelegerii, adică aproximativ 90.000 de euro.
Imediat după ce Daum și Burleanu se vor înțelege, FRF va anunța numele noului selecționer, care, în proporți de 99%, va fi Cosmin Contra, după ce Dan Petrescu ar fi refuzat oferta FRF, lucru confirmat și de președintele clubului CFR Cluj:
„Are contract pe doi ani și și-l va duce până la capăt. Mă bucură faptul că se discută despre el, înseamnă că toate lumea-i recunoaște valoarea. Acest lucru se vede și din jocul echipei, și din locul pe care-l ocupăm acum. El este un om de mare caracter, îi place la Cluj, are o echipă foarte puternică în jurul lui.
Rămâne la CFR și își va duce contractul la bun sfârșit. Îi place atmosfera de la club. Este un proiect construit în jurul său. Ieri a avut loc o întâlnire, mai multe amănunte nu pot să vă dau, concluzia este că rămâne la noi. Nu s-a luat în calcul varianta ca el să antreneze și la CFR și la națională”, a declarat Iuliu Mureșan la o televiziune de sport.