Prima pagină » Sport » STUDIU IRES | Românilor le e dor să joace fotbal

STUDIU IRES | Românilor le e dor să joace fotbal

13 apr. 2020, 14:25, Sport
STUDIU IRES | Românilor le e dor să joace fotbal

Un sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru Fderația Română de Fotbal, dat publicității luni, arată că românilor le lipsește pracaticarea sportului, mai ales a fotbalului, care a fost restricționat, la fel ca toate activitățile sportive colective, pe perioada stării de urgență, prin ordonanță militară.

Mai mult de un sfert dintre români, respectiv 29%, spun că, înainte de răspândirea noului coronavirus practicau, în mod regulat un sport, arată studiul IRES, dat publicității luni.

Potrivit cercetătorilor IRES, fotbalul conduce topul sporturilor pe care românii obișnuiau să le practice în mod regulat, fiind indicat de 38% din respondenți. Acest sport este urmat de alergare/atletism – 18%, fitness/mers la sală – 15%, sporturi de contact – 5%, tenis – 4%, volei – 3%, înot – 3%, ciclism – 3%, handbal – 2%.

Trei sferturi dintre români din cei care jucau fotbal cel puțin o dată pe săptămână înainte de epidemia de COVID-19, respectiv 76%, spun că le lipsește această activitate pe perioada restricțiilor impuse de autorități.

Activitățile de echipă, cum ar fi meciurile de fotbal ori alte sporturi, au fost interzise prin Ordonanța Militară nr. 3, anunțată în 24 martie.

Sondaj de opinie realizat de IRES pentru Federația Română de Fotbal, partener UEFA în proiectul EURO 2020, pe 1.160 de respondenți (vârsta 18+), în perioada 26-30 martie 2020. Marja de eroare: ± 2,95%.