20:00
Meciul Dinamo – Astra s-a încheiat cu scorul de 0-2. „Am reușit să câștigăm. Nu cred că s-a pus victoria sub semnul întrebării. Am dominat tot timpul și puteam marca de mai multe ori. Jucătorii au mai fost plătiți cu două salarii. Lucrurile încep să intre în normal la Astra. Am făcut 16 puncte din 18. Meritul este al jucătorilor. Împreună există o simbioză și sunt fericit din punctul ăsta de vedere. Rednic are mult mai mult experiență. Să sperăm că va reuși să mă bată până la urmă. Voi avea o discuție cu patronul clubului mâine. Mă duc la Jilava, unde e închis”, a spus Marius Șumudică pentru Dolce Sport.
Astra este neînvinsă cu Șumudică antrenor: 5 victorii și un egal. Astfel, Astra a luat 16 puncte din 18 posibile.