Superstițiile câștigătoarelor Cupei României la VOLEI! Din 45 de meciuri au câștigat 33

Publicat: 16/05/2023, 11:22

Voleibalistele de la CSM Lugoj au dezvăluit ritualurile avute înaintea finalei care le-a adus prima Cupă a României din istoria clubului.

CSM Lugoj este echipa momentului în voleiul românesc. Bănățencele au încheiat sezonul la fel cum l-au început: cu un trofeu! Deja câștigătoare a Supercupei, lugojencele au cucerit în premieră și trofeul Cupei României.

Au învins în semifinale campioana, pe Volei Alba Blaj, cu 3-2, iar în finală vicecampioana, pe CSM Târgoviște, cu 3-1.

Superstițiile câștigătoarelor Cupei României la volei

Victoria obținută în Cupa României a fost neașteptată chiar și pentru jucătoarele Lugojului, care nici nu aveau programată vreo petrecere după terminarea Turneului Final.

„Am sărbătorit înainte de cupă tot acest sezon. Nu ne așteptam să luăm și acum medalie. Acum o să plecăm fiecare acasă. Nu putem din păcate să sărbătorim, dar o vom face acasă, cu familiile”, a spus Simina Străchinescu, jucătoare CSM Lugoj, câștigătoarea Cupei României la volei.

Toată lumea a recunoscut că acest an istoric pentru voleiul din Lugoj, în care s-au înregistrat rezultate fabuloase – cucerirea Supercupei României și a Cupei României, ocuparea locului 3 în campionat și calificarea în finala Cupei Challenge – le-au depășit și cele mai optimiste așteptări. „Nu mă așteptam, speram să fie un an bun, dar în nici un caz nu mă așteptam la atâtea medalii. A fost un an minunat pentru noi. Nu ne așteptam nici acum, ca ultimele două meciuri, venite după un sezon atât de obositor, să fie atât de bune pentru noi. Ne bucurăm foarte mult”, a mai spus Simina Străchinescu.

Aș minți dacă aș spune că mă așteptam să avem un asemenea an. Speram să fie un sezon foarte bun, dar se pare că Dumnezeu ne-a ajutat și ne-a dat cumva peste așteptările noastre. Atuul nostru cred că a fost unitatea grupului. Cred că am avut foarte mare noroc de la începutul pregătirii și acest lucru a stat și la baza câștigării Supercupei, în prima competiție a sezonului. Iar de acolo totul a mers perfect pentru noi – Andreea Gemănariu, jucătoare CSM Lugoj, câștigătoarea Cupei României

„Nimeni nu se aștepta la un sezon așa bun. Obiectivul nostru era să ne calificăm în primele patru echipe din Divizia A1. Restul, tot ce am făcut am făcut prin muncă, cu oboseală, cu ritm miercuri-sâmbătă, cu multe deplasări, cu meciurile grele. Am mai zis-o, jucătoarele sunt eroine pentru mine. Din 45 de meciuri am câștigat 33, am avut multe partide de cinci seturi, e ceva extraordinar și le mulțumesc pentru tot”, a completat și Ugljesa Segrt, antrenor CSM Lugoj.

Au ascultat aceleași melodii

Aflate în fața unei finale atât de importante, fetele au respectat cu strictețe sfaturile antrenorului, dar și-au pus în practică și ritualurile aducătoare de noroc.

„În ziua finalei am făcut tot ce am făcut în ziua semifinalei. Am ascultat aceleași melodii, am făcut aceleași lucruri. Am încercat să fie totul la fel, ca să câștigăm. Am ascultat rock, populară, manele, de toate”, a precizat Simina, iar Andreea Gemănariu a completat: „Pentru finala Cupei, mi-am urmat ritualul de la Supercupă. Mi-am făcut părul la fel, hainele, bagajul”.

„Am un ritual: dacă sunt cu colega de cameră nu trebuie să plec eu cu cartela din cameră”, a anunțat Georgiana Popa, jucătoare CSM Lugoj, câștigătoarea Cupei României.

A refuzat oferte de modeling

Una dintre cele mai frumoase jucătoare din campionat, Andreea Gemănariu are o alură de fotomodel. Ea spune însă că a refuzat toate ofertele de a intra în această branșă, pentru că se concentrează doar pe sport: „Da, am avut oferte, dar am zis că voleiul e cumva prima pasiune și să rămân tot aici. Încă nu am abilitățile necesare. Poate pe viitor, cine știe”.

Componentă a naționalei României și oricând posibilă câștigătoare a unui concurs de frumusețe, Georgiana Popa spune că nu a participat la Miss Boboc pentru că i-a fost rușine: „Toată lumea spune că sunt frumoasă. Nu am fost la Miss Boboc, pentru că mi-a fost foarte rușine, fiind mică”.

Au dat multe autografe

La finalul meciului, jucătoarele au acordat foarte multe autografe și au făcut poze cu copiii intrați pe teren. Voleibalistele și-au adus aminte când erau și ele mici și cereau, la rândul lor, autografe.

Făceam cu fiecare poze și eram foarte bucuroasă când cineva îmi răspundea frumos. Chiar dacă trebuie să plec undeva și trebuie să dau autografe stau, pentru că știu ce e în inima lor” – Georgiana Popa

„Am avut și eu câteva jucătoare preferate pe care tot timpul încercam să le prind la o poză sau la un autograf”, a declarat Andreea Gemănariu.

Titulară și în naționala României, Georgiana Popa nu va avea decât câteva zile de vacanță înainte de a merge la lotul național. Spune că s-a obișnuit ca de 7 ani să nu mai aibă vara liberă: „O să am doar câteva zile, dar sunt bucuroasă că mă duc la lotul național pentru că e un plus pentru mine. Am doar 20 de ani și sunt în creștere. Adevărul este că eu cam de 7 ani nu mai am o vacanță liberă”.

Președintele CEV, Aleksandar Boricic, a făcut premierea la Pitești

La turneul Final 4 de la Pitești au asistat, în calitate de invitați speciali, președintele Confederației Europene de Volei, Aleksandar Boricic, și prim vicepreședintele CEV și, totodată, vicepreședinte executiv al FIVB, Renato Arena. Cei doi au făcut și premierile celor două echipe și au recunoscut că vin de fiecare dată cu plăcere în România.

„Anul acesta am participat la mai multe turnee finale ale cupelor naționale din diverse țări europene, așa că am acceptat cu mare bucurie invitația conducerii Federației Române de Volei pentru a asista la această competiție. România este una dintre țările cu mare tradiție și cu mare viitor în volei și de fiecare dată mă bucur să revin aici”, a spus Aleksandar Boricic, președintele CEV.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?