Surpriză la Australian Open. Rafael Nadal, eliminat după ce a condus cu 2-0 la seturi | VIDEO

Publicat: 17 02. 2021, 15:50
Surpriză la Australian Open. Rafael Nadal, eliminat după ce a condus cu 2-0 la seturi | VIDEO. Sursa foto: Profimedia

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (34 de ani, 2 ATP), a fost învins miercuri în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Australian Open de grecul Stefanos Tsitsipas (6 ATP).

Surpriza este cu atât mai mare cu cât Nadal câștigase primele două seturi, dar le-a pierdut pe următoarele trei.

Astfel, Tsitsipas s-a impus, după 4 ore și 8 minute, cu scorul de 3-6, 2-6, 7-6(4), 6-4, 7-5.

Ultimele trei seturi, echilibrate

Nadal a câștigat lejer primele două seturi, la 3, respectiv la 2, dar cel de-al treilea set a fost mai echilibrat, ajungându-se în tiebreak. În tiebreak, Tsitsipas s-a impus cu 7 puncte la 4.

Și setul patru a fost unul echilibrat până la 4-4, după care grecul a reușit să facă break și să se distanțeze la 5-4. Ulterior, el și-a ținut serviciul, câștigând setul al patrulea.

Setul decisiv a fost și acesta echilibrat în primele zece game-uri, ajungându-se la 5-5. Servind pentru 6-5, Nadal și-a pierdut concentrarea, pierzându-și serviciul la zero și, deși spaniolul s-a luptat în următorul game, salvând și două mingi de meci, Tsitsipas și-a ținut serviciul, adjudecându-și calificarea în semifinale.

Astfel, finala mult așteptată a ediției de anul acesta a Australian Open, cea dintre Rafael Nadal și liderul mondial Novak Djokovic, nu va mai avea loc.

Aceasta va fi a doua participare a lui Tsitsipas în semifinale la Australian Open, după cea din 2019, pierdută la Nadal, 6-2, 6-4, 6-0 și a treia prezență într-o semifinală de Mare Șlem per total.

Tsitsipas a încheiat meciul cu 17 ași (15, Nadal), 49 de lovituri direct câștigătoare (față de cele 58 ale lui Nadal) și 38 de erori neforțate (42 Nadal).

Au fost stabilite semifinalele Australian Open 2021

Astfel, după meciul dintre Tsitsipas și Nadal, au fost stabilite cele patru semifinale de simplu (masculin și feminin) de la Australian Open 2021.

Acestea sunt:

  • Masculin:

– Novak Djokovic (1 ATP) – Aslan Karatsev (114 ATP)

– Daniil Medvedev (4 ATP) – Stefanos Tsitsipas (6 ATP).

  • Feminin:

Naomi Osaka (3 WTA) – Serena Williams (11 WTA)

– Karolina Muchova (27 WTA) – Jenifer Brady (24 WTA).