Surpriza lui Galamaz pentru suporterul care l-a lovit
George Galamaz a renunțat la despăgubirile civile de 50.000 de lei cerute suporterului ploieștean care l-a lovit pe teren în 2011 și ppe care le obținuse printr-o sentință a Tribunalului Prahova, Curtea de Apel Ploiești înlăturând obligația suporterului la plata acestei sume.
Suporterul petrolist Enache Dragoș Sorin, care, în urmă cu un an, a intrat pe teren și l-a lovit cu pumnul pe George Galamaz (fost jucător al Stelei) în timpul unui meci dintre Petrolul Ploiești și Steaua București nu va plăti fotbalistului suma de 50.000 de lei pe care acesta a solicitat-o ca despăgubire civilă și a obținut-o, în februarie anul acesta, prin sentință a Tribunalului Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suporterul agresor este exonerat de plata acestei sume după ce George Galamaz a renunțat, în instanță, la despăgubirea primită prin sentința Tribunalului.
„(Curtea de Apel Ploiești – n.r. ) ia act de renunțarea apelantului-parte vătămată Galamaz George Daniel la plata despăgubirilor civile în sumă de 50.000 lei stabilite prin sentință și înlătură obligația inculpatului de la plata acesteia”, se arată în sentința pronunțată, miercuri, de Curtea de Apel Ploiești, unde s-a judecat apelul la sentința Tribunalului Prahova.
De asemenea, magistrații Curții de Apel Ploiești au luat act de încetarea procesului penal împotriva lui Enache Dragoș, pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, după ce George Galamaz și-a retras plângerea.
Magistrații acestei instanțe au menținut în rest pedeapsa aplicată lui Enache Dragoș, aceea de trei ani de închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice și doi ani și șase luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
În final, a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, cea de trei ani, cu suspendare.
În octombrie 2011, suporterul ploieștean Enache Dragoș a intrat pe teren în timpul unui meci dintre Petrolul Ploiești și Steaua București și l-a lovit cu pumnul în față pe George Galamaz, la acea vreme legitimat la Steaua.
Meciul, la care asistau 14000 de spectatori, a fost oprit, iar Petrolul a pierdut partida la masa verde.
Imediat, agresorul a fost arestat și a rămas câteva luni în arest, până când Tribunalul Prahova l-a condamnat cu suspendare și a dispus eliberarea lui.