Tabloul sezonului 2012/2013 al Ligii I
Steaua București, câștigătoarea titlului în România, va evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor în turul doi preliminar, pe un tablou rezervat campioanelor, urmând să fie cap de serie în toate cele trei faze de calificare pe care le are de trecut pentru a ajunge în grupe.
Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului doi în Liga I, va evolua în sezonul viitor al Ligii Europa în turul doi preliminar, și va trebui să treacă trei duble manșe pentru a accede în grupele Ligii Europa.
În ceea ce privește situația celorlalte două echipe din România care vor evolua în Liga Europa, Petrolul și CFR sau Astra, situația este următoarea: oricare dintre Petrolul și CFR câștigă Cupa României, va evolua în turul trei preliminar al competiției. Dacă Petrolul va câștiga Cupa României, atunci Astra Giurgiu va evolua în turul doi preliminar al Ligii Europa. Dacă CFR va triumfa, atunci Petrolul va evolua în turul doi preliminar al Ligii Europa, iar formația ardeleană în turul trei preliminar al Ligii Europa, urmând ca Astra să nu „prindă” Europa.
Echipele clasate pe locurile 15-18 în Liga I, Concordia Chiajna, CS Severin, CSMS Iași și Gloria Bistrița au retrogradat în Liga a II-a. Formațiile Rapid București și Universitatea Cluj, care s-au salvat de la retrogradare pe linie sportivă sunt nevoite să aștepte decizia TAS pentru a afla dacă vor evolua și în sezonul viitor al Ligii I, după ce nu au primit licența la comisiile FRF din cauza datoriilor.
Din Liga a II-a au promovat FC Botoșani, Săgeata Năvodari, ACS Poli Timișoara și Corona Brașov.
Tabloul complet al echipelor românești în cupele europene este următorul:
Steaua – va evolua în turul doi preliminar al Ligii Campionilor și va trebui să treacă de trei tururi preliminare pentru a juca în faza grupelor.
Pandurii Târgu Jiu (locul 2) – va evolua în turul doi preliminar al Ligii Europa.
Petrolul Ploiești (locul 3) – va evolua în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă va câștiga sâmbătă finala Cupei României – Timișoreana contra formației CFR Cluj. În caz contrar, va juca în turul doi preliminar al Ligii Europa.
Astra Giurgiu (locul 4) – poate ajunge în turul doi preliminar al Ligii Europa, doar dacă Petrolul câștigă Cupa României – Timișoreana contra fostei campioane CFR Cluj. În caz contrar, nu va evolua în cupele europene.
CFR Cluj – va juca în turul trei preliminar al Ligii Europa doar dacă va câștiga finala Cupei României – Timișoreana contra Petrolului.
Sezonul 2010/2013 al Ligii I se încheie vineri, cu meciul Gloria Bistrița – Concordia Chiajna, suspendat, joi seară, în minutul 14, din cauza ploii torențiale.